Dosarul escrocheriei de la CAR, aproape de judecată

6 ianuarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

De circa patru ani au avut nevoie procurorii din Petroşani pentru a finaliza dosarul de înşe­lăciune în care sunt zeci păgubiţi, oa­meni care s-au trezit peste noapte datori. Dosarul se află în procedură de cameră pre­liminară la Judecătoria Petroşani.
Mega-escrocheria a ieşit la iveală în anul 2016, când zeci de persoane s-au trezit cu somaţii de plată pentru nişte împrumuturi pe care nu le făcuseră. La momentul începerii anchetei, în mai 2016, se vorbea de o pagubă de un milion de lei, iar suspectul era o fostă preşedintă a unui CAR din Petroşani. Olimpia Marinca (53 de ani) în calitate de casier şi ulterior de preşedinte al unei insti­tuţii financiare nebancare, în perioada 2012 – 2015, a întocmit peste 240 de contracte de împrumut fictive, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei, folosind documente false în numele titularilor de contracte şi ale giran­ţilor (unii dintre aceştia fiind chiar decedaţi la data acordării împrumutului), însuşindu-şi su­mele de bani obţinute, declara Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara.
Ancheta a fost una de durată din cauza numărului mare de păgubiţi ori martori, însă procurorii au finalizat cercetarea şi au trimis dosarul spre analiză magistraţilor Judecă­toriei Petroşani. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A intrat într-un camion, după ce a adormit la volan

Un şofer de 65 de ani a ajuns la spital după ce ar fi adormit la volan, iar autoturismul scăpat...

Acostat pe stradă, lovit şi jefuit de un adolescent

Tâlhăria a avut loc în municipiul Hune­doara, iar suspectul de tâlhărie are doar 15 ani. A fost prins de poliţişti,...

Aproape 30 de sancţiuni în 24 de ore

Numărul hunedoreni care ignoră măsu­rile impuse de pandemie nu pare să scadă în ciuda avertismentelor. Doar pe parcursul zilei de...

Închide