Politica si administratie

Dorin Gligor: Primarul Hunedoarei susţine candidaţii ARD

Sorina Popa

Într-un comunicat de presă, liderul PDL din judeţ, Dorin Gligor (foto), a declarat că „primarul municipiului Hunedoara nu girează candidaţii USL, el susţine şi va susţine candidaţii ARD, aşa cum a făcut-o public, în mai multe rânduri”.

Colaborare în interesul cetăţenilor

Afirmaţia lui Gligor vine după ce Viorel Arion, edilul şef al Hunedoarei, a participat la un miting electoral al candidaţilor USL, sâmbătă, 10 noiembrie. „Intervenţia sa din ziua de sâmbătă a fost în calitate de edil al municipiului Hunedoara. De altfel, primarul Hunedoarei a afirmat în mai multe rânduri că îşi doreşte o colaborare cu toate instituţiile, inclusiv Consiliul Judeţean şi această colaborare să fie în folosul cetăţenilor municipiului Hunedoara. Municipiul Hunedoara şi cetăţenii săi reprezintă şi vor reprezenta întotdeauna prioritatea numărul unu a primarului PDL Viorel Arion”, a susţinut preşedintele PDL Hunedoara.

Oamenii, pe primul loc

„La bugetul de stat, dar şi al judeţului nostru, contribuie toate unităţile administrativ-teritoriale din acest judeţ. De aceea, toţi primarii fac echipă administrativă cu Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru că acest judeţ este o entitate administrativ-teritorială unitară. Şi, deci, acesta este spiritul în care se manifestă şi se exprimă toţi primarii PDL din judeţul nostru. Acesta trebuie să fie şi spiritul în care se alocă resursele bugetare către toate primăriile din judeţ. Acesta este spiritul în care am lucrat eu la Prefectura judeţului Hunedoara, în interesul comunităţilor, al oamenilor din fiecare comunitate şi nu al intereselor de partid. Investiţiile pentru care am făcut demersuri la nivelul Executivului au avut drept scop unic, îmbunătăţirea traiului oamenilor din localităţile judeţului Hunedoara, indiferent de culoarea politică a primarului. Echipa noastră administrativă – din consiliile locale şi din consiliul judeţean – pune oamenii şi traiul lor pe primul plan, înainte de orice altă prioritate”, a adăugat Dorin Gligor.

6 comentarii la „Dorin Gligor: Primarul Hunedoarei susţine candidaţii ARD

  • Ce-i mai mari Vrajitori ai tarii, sunt Politicienii ,care ne vrajesc cu vorbele ,sa-i votam ,ne promit multe faceri de bine ,pentru aceste santaje care ne obligati sa va votam ,ar trebui sa aveti o lege a raspunderii cu demisia si cu arestarea voastra vrajitori ce sunteti ,voi cei care nu va respectati promisiunile in campania electorala ,rusine nu aveti ,frica ca o sa fiti pedepsiti nu aveti ,de aceea eu Justitiarul de Hunedoara, va declar politicieni periculosi ai societatii si va incadrez la gazeta de perete a INTERLOPILOR cu LEGITIMATIE de la STAT !

  • Si tu si el recunoasteti in declaratiile pe care le faceti ca ,v-a castiga USL-ul ,va declarati infranti si o faceti in public, inainte de a incepe campania si numararea voturilor ,o dovada ca nu mai puteti sa faceti opozitie .

  • parca se mai stie cine cu cine tine ,niste hiene care cauta sa prinda ceva de la ospatul asta

  • Unul dintre putinii politicieni care au facut ceva pentru acest judet. Felicitari domnule Gligor, avem incredere si pe mai departe!

  • De cand banii publici de investitii au devenit bani privati personali ai presedintelui de consiliul judetean ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura