Sport

Dopingul ia o pauză

În contextul pandemiei de COVID-19, autorităţile care luptă cu dopajul trebuie să reducă turaţia motoarelor, atât agenţia mondială WADA, cât şi agenţiile naţionale punând în prim-plan sănătatea sportivilor şi angajaţilor. În ţara noastră, activitatea agenţiei continuă, aşa cum declară Cristi Balaj (foto) (fost arbitru internaţional de fotbal), preşedintele acestei instituţii.

„Am redus activitatea la minimum, folosim regimul telemuncă, încercăm să eficientizăm totul venind prin rotaţie şi stând o perioadă cât mai scurtă de timp pentru a evita consecinţele care există la nivel mondial. Legat de testări, pentru noi este importantă sănătatea sportivilor, a familiilor lor şi, bineînţeles, a personalului agenţiei, dar asta nu înseamnă că nu monitorizăm eventualele încălcări ale reglementărilor antidoping“, a spus Cristi Balaj, preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping.
„Nu avem experienţă în astfel de situaţii. Am diminuat bugetul agenţiei, pentru că sunt alte domenii de activitate care necesită investiţii, facem economie şi reducem din orice activitate susţinută financiar pentru a fi redirecţionaţi banii către zonele care au nevoie“, a mai spus preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura