Politica si administratie

Doi directori la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva

Sorina Popa

Ieri, la şedinţa Consiliului Local Deva, au fost discuţii aprinse pe tema reorganizării Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”, unde vor fi două posturi de director şi nu unul ca şi până acum.

Telecabina, la SPÎGM
Primăria Deva va organiza concurs pentru ocuparea acestor posturi în luna ianaurie. Consilierii de la PSRo au criticat decizia primăriei, Ioan David fiind chiar ironic, spunând că poate ar fi necesar să avem şi mai multe funcţii de director şi ”să-i punem la paza căminelor culturale”. Cristian Fodor, cel care a condus Centrul Cultural din Deva a demisionat din funcţie, dar se pare că se va înscrie la concurs pentru postul de director general. ”Cristian Fodor şi-a dat demisia cu noua reorganizare. Trebuie să organizăm concurs pentru conducerea Centrului Cultural. Va fi un director şi un director general. Motivul pentru care am stabilit două funcţii de conducere în organigramă este tocmai de a creşte calitatea serviciilor culturale pe care le prestăm populaţiei. Aţi observat că, în acest an 2018, au fost multe evenimente de calitate bine primite de către deveni. Vrem să generăm cât mai multe evenimente de calitate şi avem nevoie ca persoane specializate să se poată ocupa şi de momente artistice: muzică populară, dar şi cele cum sunt spectacolele de jazz, de operă, Citadela Fest, care a fost o reuşită în prima ediţie şi vrem să dezvoltăm acest proiect în 2019. Cu siguranţă, devenii vor fi mulţumiţi de calitatea evenimentelor care vor avea loc anul viitor”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea. Serviciul Cetate va fi desfiinţat din ianuarie 2019, motiv pentru care partea de administrare telecabină va fi mutată la SPÎGM, iar partea de organizare evenimente la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura