Actualitate

Doi dintr-o lovitură! Se întâmplă și la noi

Polițiștii i-au reținut pe doi tineri din Vulcan, în urma unor percheziții. Cei doi ar fi intrat prin efracție în două locuințe din localitate de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Au recuperat o parte din bunurile furate
„În data de 23 mai 2023, în jurul orei 10:20, Poliția municipiului Vulcan a fost sesizată de o persoană din localitate cu privire la faptul că, în noaptea de 22/23 mai 2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa, de unde au sustras mai multe bunuri (scule electrice, un frigider auto etc.). În aceeaşi zi, în jurul orei 15:20, Poliția municipiului Vulcan a fost sesizată de o altă personă cu privire la faptul că, în noaptea de 22/23 mai 2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa. situată în municipiul Vulcan, de unde au sustras mai multe bunuri (o rotopercutantă, o trusă de chei, un laptop etc.). În cele două cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara. Hoții au fost identificați în urma unor percheziții efectuate. „În contextul cer­cetărilor, poliţiştii au efectuat două per­cheziții domiciliare, reușiindu-se recu­perarea unei părţi a prejudiciului cauzat, iar faţă de cei doi tineri au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore”, au anunțat cei de la IPJ Hunedoara. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura