ActualitateFlash

Dispare pădurea, iar autorităţile ridică din umeri

Carmen Cosman

Pădurile de pe versanţi întregi din judeţ sunt ciopârţite de drujbele celor care lucrează la exploatarea lemnului. La această oră, în pădurile hunedorene, sunt sute de parchete, de unde pleacă trunchiurile copacilor direct către fabricile de prelucrare a lemnului.
 

Un peisaj apocaliptic
Practic, nu este zonă împădurită care să nu fie brăzdată de o mulţime de drumuri forestiere ce duc în inima pădurii, acolo unde se află zonele exploatate. Pe DN 7 A, drumul care leagă Petroşaniul de Voineasa, prin Obârşia Lotrului, răul a fost făcut. Dreptunghiuri de mari dimensiuni au fost decupate în falnica pădure de odinioară, iar peisajul este apocaliptic. Nu puţini sunt turiştii care se opresc şi se întreabă cine anume a putut gira această tăiere la ras, care a ciopârţit codrul şi a schimonosit versantul. În apropiere se află situl Natura 2000, o arie protejată, care va fi afectată, la rândul ei, de defrişările necontrolate. Animalele din păduri au început deja să migreze, în căutarea altor zone, nu neapărat virgine, dar măcar nu atât de afectate. Şi în zona Valea de Peşti a început să se taie în disperare, iar aici, chiar oficialii au semnalat cum pădurea dispare de la o zi la alta. Sorin Corici, directorul Sistemului Hidrotehnic Valea Jiului, din cadrul societăţii Apele Române, a alertat Garda de Mediu, îngrijorat de modul în care se face exploatarea forestieră. Sunt doar câteva exemple, însă toate pădurile hunedorene, de la vest la est şi de la nord la sud, sunt brăzdate de sute de drumuri care merg în inima muntelui, acolo de unde dispare pădurea.

 

Legislaţia e strâmbă
Deşi arii întinse au fost defrişate numai în ultima perioadă, autorităţile competente ridică din umeri şi susţin că nu au ce face, că sunt împiedicate de o legislaţie strâmbă, care dă dreptul firmelor de exploatare a lemnului să plece practic cu pădurea în spate, fără să pună nimic în loc. Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara, spune că a verificat recent situaţia de pe DN 7A, asta, după ce i-am semnalat noi că se fac defrişări masive, dar susţine că nu este nimic în neregulă, cel puţin din punct de vedere legal. „Am verificat zona respectivă şi am constatat că sunt exploatări forestiere care se fac conform legii. Legea permite exploatarea la ras şi singura obligaţie este să cureţe terenul”, a declarat Moldovan. Şeful Gărzii de Mediu Hunedoara recunoaşte că nu este normal ca firmele care lucrează la defrişări să nu fie obligate să reîmpădurească suprafaţa rasă şi spune că şi-a atenţionat şi el colegii de la Bucureşti cu privire la acest aspect. Cât priveşte legalitatea, Cristian Moldovan a precizat că ITRSV trebuie să verifice dacă se taie doar copacii marcaţi, în timp ce Garda de Mediu dă aviz de mediu.

3 comentarii la „Dispare pădurea, iar autorităţile ridică din umeri

  • enormal sa dispara padurea atata timp cat angajatii romsilva au salar de la stat si mai au si firme particulare de exploatare , transport si prelucrare masa lemnoasa .padurarii ,tehnicienii , sefii de districte (multi fara scoala ) ,in general sunt niste oameni ,, de bine,, de ai locului respectiv, care dau vitelu , purcelu , si tuica buna ,iar inginerii silvici care sunt absolventi recenti ori pleaca in tarile straine , Canada aduna la ei la greu ,ori se reprofileaza sau se repliaza. aloooo domnu Ignat ? se aude ?daca cade guv. Boc mai ramai sa pastoresti directia Silvica ?

  • politaiu si primaru de mana cu paduraru sa fie luati de DNA ,SA LASE CHEFURILE , BALMOSUL , IEZII ,CAPRIOARELE SI MISTRETII si sa manance la gamela.astia sunt mafia locala si de la ei pleaca firele si toata urzeala mai sus.

  • foarte trist ceea ce se intampla, eu vad prin zona Hunedoreai cum e, zilnic trec camioane incarcate cu lemn,.. nu sunt in tema cu subiectul asta dar mi se pare absurd sa concesionezi padurile la niste privati ca ei sa le taie si apoi banul sa il incaseze tot ei, probabil la stat da niste maruntis,.. asta e, se distruge tot, au distrus agricultura,industria, si acum distrug si cadrul natural ca sa nu mai putem face nimic la loc, din tot ce poate sa iasa bani se distruge, nimeni nu se gandeste la viitor,..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura