FlashPolitica si administratie

Directorul general al CEH, Constantin Jujan, şi-a depus demisia

05 constantin-jujan-cehNatalia Bumbac

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Constantin Jujan (foto), se declară învins în lupta cu problemele cu care se confruntă producătorul de energie din judeţul nostru. Acesta doreşte să părăsească funcţia de conducere pe care o deţine, ieri, 14 iulie, înaintându-şi demisia la Ministerul Energiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Banii, blocaţi la Ministerul de Finanţe
Motivul pentru care vrea să plece din fruntea complexului este că nu a reuşit să semneze convenţia de împrumut pentru ajutorul de stat, care, aşa cum susţine el, ar putea salva de la pieire CEH.
„Mi-am depus demisia astăzi (ieri, 14 iulie – n.n.) la Ministerul Energiei. Consider că ajutorul de stat era una dintre soluţiile pentru continuarea activităţii complexului. Faptul că nu am reuşit să-l accesăm, banii fiind blocaţi la Ministerul Finanţelor, sau în tot felul de chestiuni birocratice, m-a determinat să recurg la acest gest. Întârzierea este în defavoarea CEH, iar acest lucru depăşeşte posibilitatea mea de a rezolva aceste probleme. Astăzi m-am prezentat la locul de muncă, de mâine decizia va aparţine Adunării Generale a Acţionarilor”, ne-a declarat Constantin Jujan, directorul general al CEH.
Trebuie menţionat că la una dintre şedinţele Guvernului din luna iunie a fost aprobată acordarea unei tranşe de 98 de milioane de lei din ajutorul de stat de salvare pentru Termocentralele Paroşeni şi Mintia, ajutor în valoare totală de 167 milioane de lei. Doar că, nici până acum, banii nu au reuşit să ajungă în conturile societăţii, fiind blocaţi, aşa cum susţin reprezentanţii complexului, la Ministerul de Finanţe. Pe de altă parte, în 24 iunie, Garda de Mediu Hunedoara a dispus suspendarea activităţii la cele două termocentrale. Dispoziţia inspectorilor de mediu a fost atacată în instanţă, iar până la pronunţarea unei soluţii, termocentrala de la Mintia funcţionează în continuare, cea de la Paroşeni fiind oprită pentru revizia tehnică.

2 comentarii la „Directorul general al CEH, Constantin Jujan, şi-a depus demisia

  • E de neinteles cum a crezut acest veleitar ca va putea face ceva. Nu a vrut decat sa urineze contra vantului si iata ce s-a intamplat.

  • A luat in cateva luni vreo 2 miliarde, acum poate sa plece.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura