Actualitate

Din prostie, va ajunge, din nou, în puşcărie

Un recidivist din Valea Jiului nu şi-a învăţat lecţia şi poate ajunge iarăşi în penitenciar. Bărbatul, Tiberus Nicolae Muranyi, a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani l-au condamnat la 180 de zile amendă.
Cum avea un rest de pedeapsă de la o condamnare anterioară, acesta riscă să stea peste trei ani după gratii. Muranyi a fost condamnat în 2010 la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie şi eliberat condiţionat. „Constată că prin sentinţa penală nr. 355/31.10.2016, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 6517/278/2016, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/ 07.02.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a revocat beneficiului liberării condiţionate a executării pedepsei de 7 ani închisoare, cu rest rămas de executat de 732 zile, (…) adaugă pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare şi 2.400 lei amendă la restul rămas de executat de 732 zile închisoare, urmând ca inculpatul Muranyi Tiberus Nicolae să execute pedeapsa finală de 8 luni închisoare şi 732 zile închisoare şi 2.400 lei amendă”, se arată în soluţia instanţei de fond. Decizia Judecătoriei Petroşani nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. (M.Gânju)

One thought on “Din prostie, va ajunge, din nou, în puşcărie

  • Flora Stefan Bogdan. Momentan fara ocupatie Varsta 29 ani. Comuna Darasti ilfov.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura