Politica si administratie

Dezvoltăm județul Hunedoara cu fonduri prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a alocat fonduri importante pentru dezvoltarea județului Hunedoara, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Sunt sume care provin exclusiv de la bugetul de stat, acordate unităților administrativ terit­oriale pentru investiții în rețe­lele de gaze, apă și canalizare, res­pec­tiv drumuri și poduri.

Provocări
Fondurile importante care ajung în județul Hunedoara dovedesc, încă o dată, că, așa cum am promis, PNL a făcut toate demersurile și a depus toate diligențele pentru ca județul Hunedoara să își îmbunătățească și să își dezvolte infrastructura, fie că vorbim despre drumuri, poduri, apă și canalizare sau rețelele de gaze na­turale.
Astfel, pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale, județul Hunedoara beneficiază de suma de 162.547.911 lei în cadrul PNI ”Anghel Saligny”, pro­gram derulat prin intermediul Minis­terului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
De asemenea, peste 1,123 miliarde de lei au fost alocate pentru com­po­nenta care vizează rețelele de apă și canalizare – 481.600.496 lei, res­pec­tiv drumuri și poduri – 642.133.995 lei.
În ciuda programelor im­plementate în ultimii ani, comunitățile se con­fruntă în continuare cu o serie de provocări, una dintre aces­tea fiind chiar infrastruc­tura deficitară. Așa cum am pre­cizat în repetate rânduri, dezvol­tarea sustenabilă a unei co­mu­nități nu se poate realiza în lipsa aces­tei com­ponente extrem de im­portante.
Partidul Național Liberal și-a propus încă de la preluarea guvernării să rezolve aceste deficiențe, atât cu fonduri europene, cât și cu ajutorul sumelor alocate de la bugetul de stat, prin intermediul programelor națio­nale de investiții în care fondurile sunt repartizate în baza necesităților reale ale unităților administrativ – te­ri­toriale.

Deputat Vetuța Stănescu
Președinte PNL Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura