Politica si administratie

Dezbateri aprinse la şedinţa CJ Hunedoara: Doi membri noi în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean

Natalia Bumbac

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara din 24 februarie a debutat cu discuţii aprinse între cele două tabere politice formate din consilierii judeţeni PNL şi cei de la PSD. Liberalii au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre pentru revocarea din Consiliul de Administraţie (CA) al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a reprezentanţilor CJ, respectiv a consilierilor judeţeni de la PNL, Ovidiu Vlad, membru titular şi a supleantului Valentin Popescu şi desemnarea altor doi reprezentanţi.

„Revocat pentru indisciplină”
Discuţia a fost deschisă de consilierul judeţean PNL, Dorin Gligor, care a cerut retragerea proiectului, arătând că un astfel de proiect a fost votat deja în ianuarie. „Cred că este vorba despre o scăpare. Am votat deja acest proiect. Doar dacă nu cumva este despre repetarea unor puncte până iese ce trebuie…”, a afirmat Dorin Gligor. În replică, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a arătat că înlocuirea lui Ovidiu Vlad survine ca urmare a lipsei de implicare a acestuia, fiind absent de la o şedinţă a CA al SJU Deva în care trebuia validată comisia de organizare a concursului de ocupare a postului de manager al unităţii medicale. „Introducerea acestui punct pe ordinea de zi nu este o scăpare şi nu are nici o legătură cu carnetul de partid, ci este vorba de lipsa de implicare în activitatea CA. Vă garantăm că orice abatere de acest gen va fi monitorizată, cântărită şi vor fi luate aceleaşi măsuri ca în cazul domnului Vlad Ovidiu”, a explicat Bobora. Preşedintele CJ Hunedoara a mai spus că din cauză că nu a fost validată comisia de concurs, examenul pentru ocuparea postului de manager al SJU Deva va fi amânat din 15 martie, la o dată ulterioară. Situaţia devenind complicată, deoarece mandatul actualului manager interimar expiră la mijlocul lunii martie. Mircea Bobora a mai afirmat că în imposibilitatea de a se prezenta, Ovidiu Vlad putea să anunţe membrul supleant să se prezinte la şedinţa CA, astfel încât acesta să poată lua o decizie.
Şi consilierul judeţean Vetuţa Stănescu a intervenit şi a cerut retragerea proiectului, acuzând o dorinţă a conducerii CJ Hunedoara de a opaciza activitatea spitalului, prin înlăturarea reprezentanţilor PNL din CA al SJU Deva. Într-un final, ordinea de zi a fost aprobată în forma iniţială, punctul fierbine nefiind retras. La momentul votului, consilierii judeţeni PNL au părăsit sala de şedinţe, astfel încât în sală au rămas doar consilierii de la PSD. Ovidiu Vlad şi membrul supleant au fost revocaţi din CA al SJU Deva, cu 18 voturi de la PSD, în locul lor fiind făcute alte două propuneri, respectiv medicii Bogdan Sorca, membru titular şi Bianca Onescu Glodean, membru supleant. Cei doi au fost aprobaţi ca reprezentanţi ai Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva cu un număr de 18 voturi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura