Devenii, anunţaţi din timp de lucrările edilitare din oraş
Magdalena Șerban
Conducerea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) a decis să apeleze la contul de Facebook al instituției pentru a anunța cetățenii care sunt cartierele în care se vor desfășura acțiuni de cosit, reparații și întreținere, astfel încât aceștia să nu parcheze în zona respectivă, într-un anumit interval orar.
Precauți
„Pentru a preveni orice fel de pericol legat de autoturisme și nu numai, am considerat că e mai bine să sporim comunicarea online, postând locațiile în care executăm activitatea de cosit, cu echipele de muncitori. Iar aici intră în discuție atât perimetrul din vecinătatea spațiilor de joacă, cât și în spatele blocurilor, nu doar partea stradală, plus lucrările de întreținere și curățire, montare suporți pentru flori, cișmele, întreținere fântâni arteziene și sisteme de irigații, reparații echipamente din spațiile de joacă, reparații/intervenții iluminat public din parcuri, refacerea marcajului rutier, etc. Tocmai pentru a facilita accesul și desfășurarea acestor acțiuni, îi rugăm se evite parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, in zonele menționate, zilnic. În acest mod sperăm să fim în contact permanent cu devenii și totodată să le transmitem informații în timp util“, a afirmat Irinel Faur (foto), directorul SPÎGM Deva. Acesta a reamintit că se pot primi sugestii, propuneri sau opinii, la numărul de tel. 0254-233.588. Printre zonele din oraș incluse și, totodată, bifate în planul ultimelor zile se regăsesc Strada Mihai Viteazul, Parc și zona de agrement Bejan, Parc Cetate, Strada Carpați, Strada Oituz, Bulevardul Iuliu Maniu, Strada Titu Maiorescu, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Strada Minerului, Stadion, Strada Horea, Aleea Jiului, Zona Lido, Aleea Romanilor, Bulevardul 1 Decembrie, zona Cepromin, Bulevardul 22 Decembrie, Strada Mihai Eminescu, Strada Axente Sever, Aleea Armatei, Aleea Militarilor, Cartier Dacia, Aleea Moților, DN7, Aleea Salcâmilor, Aleea Teilor, Cartier Grigorescu, Aleea Crișului, Aleea Nuferilor, Zona Miorița, Aleea Crinilor, Aleea Lalelelor, Strada Scărișoara, Strada Ion Creangă, Strada General Averescu, Strada Griviței, Strada Progresului, Strada George Enescu, Strada Cuza Vodă, Aleea Panseluțelor, Strada Gheorghe Doja, Strada Violetelor, Aleea Neptun, Aleea Saturn, Strada Bejan, Strada Crișului, Strada Streiului, Strada Cioclovina, Aleea Crizantemelor, zona sensului giratoriu de la Sântuhalm, Parc Opera, Strada I. Corvin, Strada D. Zamfirescu, Zona IPH, Zona Casei de Cultură, Cinema Patria, Aleea Salcâmilor, Strada Barbu Lăutaru, Piața Arras, Cartier Gojdu și multe altele.