Sport

Deveancã, tare-n Europa

Ciprian Marinuţ

Tenismena Raluca Ciufrilă, legitimată la SCM Deva, şi-a trecut în palamares un nou succes internaţional, cucerind medalia de argint în proba de dublu a Campionatelor Europene Individuale de Juniori sub 14 ani, disputate în Cehia.
 

Un dublu sudat
Raluca Ciufrilă şi coechipiera ei Jaqueline Cristian (Tenis Club Enache Bucureşti), liderele clasamentului naţional la categoria 14 ani, au dat lovitura la întrecerea continentală din Cehia. Cotate doar ca favorite numărul 10 ale competiţiei de dublu, româncele au ajuns în finală şi au fost la un pas de a cuceri aurul, pierzând la mare luptă în faţa reprezentantelor Elveţiei. Parcursul dublului românesc a fost  unul de excepţie, tricolorele învingându-le atât pe principalele favorite, reprezentantele Cehiei, cât şi echipa Rusiei (cotată ca favorită nr. 3).
Astfel, Ciufrilă şi Cristian au dispus în turul secund (în primul tur au avut liber) de israeliencele Valeria Nikolaev şi Talya Zandberg cu 6-0, 6-3. În turul III, româncele le-au învins pe Manca Pislak şi Nina Potocnik, din Slovenia, favorite nr. 6, cu scorul de 6-2, 6-2. Meciurile de top ale tricolorelor au fost reuşite în sferturile de finală şi semifinale, când victime au fost Miriam Kolodziejova şi Vendula Zovincova (Cehia, favorite nr. 1) cu scorul de 7-6(5), 6-4 şi rusoaicele Anastasiya Rychagova şi Maria Tkachuk (favorite nr. 3), cu scorul de 6-4, 7-5. Din păcate, Ciufrilă şi Cristian au fost învinse în finala competiţiei, după un meci nebun, de echipa reprezentativă a Elveţiei, formată din Belinda Bencic şi Chiara Grimm (favoritele nr. 8) cu scorul de 4-6, 6-2, 10-5. „Rezultatul este remarcabil. Cele două au reuşit să însumeze valoarea individuală a fiecăreia şi au format un dublu sudat şi competitiv”, a spus antrenoarea Lunella Maier, de la SCM Deva.

Puternică şi inteligentă
Performanţele excelente reuşite de Raluca Ciufrilă sunt rodul unei formidabile lovituri de dreapta, a inteligenţei şi lipsei de trac în meciurile decisive. Născută pe 18 ianuarie 1997, la Tg. Jiu, Raluca a început să practice tenisul încă de la cinci ani. Evident că fiecare pas înainte, fiecare meci sau turneu câştigat au avut în spate o muncă imensă şi sacrificii pe măsură, dar şi abilitatea înnăscută de a fi mai bună. „Orice meci e o luptă în care pentru a câştiga, trebuie să identifici punctele slabe ale adversarei, să îţi ascunzi slăbiciunile şi să găseşti mijloace să speculezi minusurile ei. Eu nu mă uit la numele sau locul din clasament al adversarelor şi astfel, reuşesc să nu am emoţii. Totuşi, la încălzire, îmi studiez adversara şi apoi încep meciul cu o tactică prin care sper să înving. Dacă aceasta nu dă roade, schimb strategia, mă adaptez din mers, la fel ca un cameleon şmecher”, a explicat Raluca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura