Deva dã tonul la „balul” gimnasticii

Ciprian Marinuţ

Primele „sclipiri” ale „speranţelor” gimnasticii feminine româneşti în sezonul competiţional de toamnă se vor manifesta în acest weekend, la Deva. Spectacolul va fi asigurat de junioarele III, II şi I, care se vor întrece pentru medaliile puse în joc la Campionatul Naţional Individual al Junioarelor. Gimnastele care vor urca pe podium la acest concurs au şanse de a fi promovate în loturile naţionale.

S-au pregătit ca la carte
Puşi pentru al cincilea an consecutiv în rolul de organizatori ai acestui campionat naţional al „speranţelor”, cei de la CNS CSS „Cetate” Deva s-au străduit să fie gazde perfecte, eliminând micile deficienţe de la ediţiile anterioare. Eforturile organizatorilor au fost răsplătite, astfel că toate planurile privind buna desfăşurare a competiţiei au fost deja puse în practică. „S-a finalizat montarea aparatelor la Sala Sporturilor şi s-a pornit sistemul de încălzire, astfel că totul este pregătit pentru start. Deja, au început să sosească delegaţiile cluburilor din ţară, iar azi vor avea loc antrenamentele de acomodare. Clubul nostru şi Lotul naţional de junioare sunt programate pentru antrenamentul de acomodarea cu sala, azi, de la ora 16.30”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Premii în bani şi materiale sportive
Clubul devean va cheltui în jur de 20.000 de lei pentru organizarea competiţiei, iar cele 60 de gimnaste care vor urca pe podium vor primi premii cuprinse între 100 de lei (locul 3) şi 300 de lei (locul 1). „Cu sprijinul principalilor sponsori, Remedia Deva şi DHS Deva, vom transpune în realitate dorinţa de a acorda şi premii în bani şi obiecte primelor clasate, pe lângă medaliile şi diplomele acordate de Federaţia Română de Gimnastică. Suma totală pentru premiere este de aproximativ 12.000 de lei, astfel că locul întâi va fi recompensat cu 300 de lei, locul doi cu 200 de lei, iar locul trei cu 100 de lei. În cadrul competiţiei, se vor acorda 60 de medalii, câte 15 la cele patru categorii de vârstă”, a spus Adrian Liga  Organizatorii au primit din partea Federaţiei acceptul de a „colora” concursul cu unele momente demonstrative. „Am propus Federaţiei să accepte unele demonstraţii de lupte, judo, karate şi gimnastică aerobică, făcute de sportivi ai clubului nostru, iar oficialii de la Bucureşti au fost de acord. Aceste momente de spectacol vor avea loc înaintea festivităţilor de premiere”, a spus directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Accidentări şi speranţe
Dincolo de contextul obligaţiilor organizatorice, CNS CSS „Cetate” Deva are de apărat o reputaţie specială şi în plan sportiv. Gimnastele de la clubul devean au fost mereu în top, iar acest concurs de pe teren propriu le obligă să se menţină cât mai sus în ierarhia naţională, deşi câteva dintre sportivele cu pretenţii la medalii sunt accidentate. Andreea Munteanu, legitimată la Cetate Deva şi componentă a Lotului naţional de junioare, nu va participa la concurs, din cauza unor probleme medicale. „Ea se află chiar în aceste zile la o clinică din Austria cu antrenorul Octavian Belu, deoarece este una dintre gimnastele cu mari şanse de a fi promovate la lotul olimpic de senioare”, a spus Adrian Liga. Laura Jurca şi Mădălina Blendea, două dintre cele mai talentate gimnaste ale grupei antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu, au probleme de sănătate şi nu vor concura. „Laura a suferit o operaţie şi e în urmă cu pregătirea, iar Mădălina e accidentată. Sper însă ca Andreea Iridon şi Ioana Nicoară, la junioare II, şi Olivia Cîmpeanu, Carmen Ghiciuc şi Teodora Crişan, la junioare III-nivel III, să aibă rezultate cât mai bune”, a spus antrenoarea Adela Popa. La grupa pregătită de Cristi Micu şi Gina Gogean nu sunt probleme medicale, iar antrenorii sunt optimişti. „Alisia Botnaru şi Denisa Florea vor concura la junioare III-nivel III, Asiana Peng va participa la junioare III-nivel IV, iar Emanuela Pârva şi Vasilica Filipescu vor lua startul la junioare II. Obiectivul este câştigarea a cât mai multe medalii”, a spus antrenorul Cristi Micu.

Două zile de concurs
La startul ediţiei 2012 a Campionatului Naţional Individual al Junioarelor, şi-au anunţat prezenţa aproximativ 80 de gimnaste junioare de la toate cluburile din ţară, precum şi 10 componente ale Lotului Naţional de Junioare, care se pregăteşte chiar la Deva.
Programul competiţiei este următorul: mâine, 26 octombrie: 10.20-12.20 concurs individual compus junioare III – nivel III; 13.35-14.45, concurs individual compus junioare III – nivel IV; 16.00-17.20, concurs individual compus junioare II; 18.25-19.25, concurs individual compus junioare I; sâmbătă, 27 octombrie: 10.00-12.30: finalele pe aparate la toate categoriile. Intrarea publicului este liberă. Vom reveni cu amănunte.
Cluburi participante: Farul Constanţa, CSS Buzău, CS Oneşti, CSS Sibiu, CS Dinamo, CSS 7 Dinamo, CSS Triumf Bucureşti, CSS 2 Bucureşti, CSS Galaţi, CSS 1 Timişoara, CSM Bacău, CSS Bârlad, CSS 1 Constanţa, CSS Focşani, CS Petrolul Ploieşti, Steaua Bucureşti, CNS CSS Cetate Deva şi Lotul de Junioare al României.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare