FlashPolitica si administratie

Deschis fãrã nici un act, magazinul Profi de la Hotel Deva a fost închis în aceeaşi zi. Culmea tupeului în ţara nimãnui

Volodia Macovei05 Profi (66)

În dispreţ total faţă de lege şi autorităţile locale, managerii noului magazin Profi amenajat la parterul Hotelului Deva au inaugurat unitatea, cu baloane şi cadouri, deşi fuseseră avertizaţi să nu procedeze aşa, în lipsa autorizaţiei de construcţie şi a celei de funcţionare. Până la urmă, magazinul a fost închis la orele prânzului, după ce a fost verificat de o comisie de control formată din reprezentanţi ai Primăriei Deva, OPC, DSP şi ai Poliţiei Locale.
Lucru de mântuială
Reamintim faptul că, în urmă cu două zile, reprezentanţii Profi s-au prezentat în faţa Comisiei de Arhitectură şi Urbanism a municipalităţii devene, pentru a solicita autorizaţie de construcţie – deşi construcţia era deja făcută. Pe lângă faptul că s-a construit fără autorizare, specialiştii comisiei au criticat şi mai multe aspecte legate de felul cum s-a construit şi amenajat magazinul de la parterul Hotelului Deva, dar şi faptul că nu s-au făcut studii necesare, în aşa fel încât magazinul să se încadreze în arhitectura unităţii hoteliere. Concluzia a fost că nu se eliberează autorizaţia, până nu se pun la punct lucrurile cerute de comisie.
În acelaşi timp, reprezentanţii magazinului au cerut Primăriei Deva aprobarea pentru tot felul de manifestări ce ar fi avut loc la deschiderea magazinului, în 20 martie. Evident că nu se mai punea problema unui astfel de acord, în condiţiile în care nu existau actele necesare pentru a deschide magazinul.
La ce mai folosesc regulile?
În 18 martie, arhitectul şef al Devei, Angela Kalauz, declara: „Este foarte neplăcut să asistăm la efectuarea unor lucrări de amenajare a unui magazin, fără autorizaţie de construire, fără autorizaţie de funcţionare. În plus, sunt probleme cu modul cum s-a executat lucrarea. Cei responsabili trebuie să găsească o soluţie, cu ajutorul proiectantului, în aşa fel încât să nu stricăm imaginea Hotelului Deva. Trebuie, totodată, să se rezolve problema unor căi de acces rezonabile în zonă, astfel încât să nu deranjeze nimic, nici pe cei care sunt cazaţi în hotel, nici activitatea propriu-zisă a hotelului”. Tot ea a mai spus: „În nici un caz nu va putea fi deschis magazinul joi”, motivaţia fiind evidentă, respectiv lipsa autorizaţiei de funcţionare.
Au fost obligaţi să-l închidă
Se pare, însă, că solicitările municipalităţii devene, ale specialiştilor, precum şi lipsa autorizaţiilor de construcţie şi funcţionare, nu i-au emoţionat prea tare pe managerii magazinului care, miercuri seara lucrau de zor, iar joi dimineaţa au inaugurat magazinul.
În aceste condiţii, de sfidare a autorităţilor, o comisie de control compusă din reprezentanţi ai Primăriei Deva, OPC, DSP şi ai Poliţiei Locale a cerut, ieri, puţin după ora 11, conducerii magazinului să prezinte actele care i-au dat dreptul să pornească activitatea. Evident, cum se ştia deja, nu există nici autorizaţie de funcţionare, nici de construcţie. Astfel încât reprezentanţii autorităţilor au cerut ca magazinul să fie închis şi să rămână aşa până vor fi obţinute toate autorizaţiile necesare.
„O bătaie de joc la adresa devenilor”
„Le-am cerut acestor domni să respecte nimic mai mult decât legea. Dacă un  buticar din municipiul acesta are o autorizare de funcţionare, mi se pare o bătaie de joc la adresa devenilor ca un astfel de lanţ comercial să-şi permită să deschidă un magazin, fără să aibă autorizaţie de funcţionare, fără să aibă măcar autorizaţie de construire. Este inadmisibil. Aşa ceva nu vom tolera. Am fost astăzi într-un control cu reprezentanţii instituţiilor abilitate, le-am solicitat domnilor să ne prezinte documentele de funcţionare şi vreau să vă spun că nu au nimic, absolut nici un document, motiv pentru care au fost amendaţi cu amenda minimă, iar magazinul se închide până în momentul în care legea este respectată”, a declarat Andrei Nistor, purtător de cuvânt al Primăriei Deva.
Pentru a dovedi bunăvoinţă, reprezentanţii Poliţiei Locale Deva au aplicat amenda minimă posibilă, de numai 400 de lei şi au explicat şefilor magazinului că nu sunt în legalitate şi nu pot deschide unitatea până nu au autorizaţie legală de funcţionare.

4 comentarii la „Deschis fãrã nici un act, magazinul Profi de la Hotel Deva a fost închis în aceeaşi zi. Culmea tupeului în ţara nimãnui

  • Cand veti lua astfel de masuri si in propria ograda , la faimosul Aqualand, pentru care instantele de judecata au anulat toate autorizatiile emise de primarie si agentia pentru protectia mediului. Dispretul fata lege il aplicati chiar voi, autoritatile de control, in frunte cu primarul, asa ca mai incearca si altii sa faca la fel.Se vede din satelit ca regulile sunt doar pentru buticari.

  • In tara in care nimeni nu respecta nici o regula ci doar o invoca atunci cand are un interes lucrurile sunt simplu de inteles. Crede cineva ca oamenii astia au deschis magazinul chiar asa de capul lor fara sa aiba niste promisiuni de aramjamente si protectie? Eu unul nu cred. In cazul asta inseamna ca nu si-au onorat „datoriile” si „protectorii” le-au dat un avertisment. Sa ne asteptam deci ca sa-si redeschida magazinul intr-un timp foarte scurt, dupa care ni se va explica cum ca totul s-a rezolvat si e ok.

  • Nu ma surprinde practica celor ce-au deschis magazinul. Stiau ei ca in Deva este posibil orice. Este de blamat ca arhitecta sefa nu stia ca se amenajeaza magazinul fara autorizatie si ca exista o lege 50, ca primarul in spatele caruia sunt sute de salariati pe banii locuitorilor Devei este plecat cu gandul si fapta prin tot felul de tari calde, ca purtatorul de cuvant doarme in papucii statului degeaba. Cat despre amenda, s-avem pardon, totul se negociaza! Oras frumos, pacat ca e locuit si condus spre noi culmi de incompetenta, smechereala si rea vointa! Saracii Cornel Florea si Radu Balan, se-ntorc in mormant!

  • … daca erau de-ai vostri nici nu se punea problema de acte dar o sa devina si ei de-ai vostri nici o problema

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura