Sport

Derby adevărat

Ciprian Marinuţ

Campioana Alfa Team Cristur şi lidera actualei ediţii, Quasar Deva, au făcut show în partida directă din Campionatul Municipal de Fotbal Amatori, câştigată de deveni cu 4-3. Meciul a avut toate ingredientele unui derby, de la fotbal şi execuţii tehnice de calitate, până la dramatismul şi adrenalina date de două spectaculoase răsturnări de scor.

Transpiraţie vs. speculaţie

Aceasta ar fi „reţeta” primei reprize a unui derby care a avut ca „actori” mulţi foşti jucători din Liga I de futsal (Florea, Vişan, Mateescu, Cioroagă, Muntean, Goran) şi din eşaloanele doi, trei şi patru de la fotbalul pe teren mare (Clep, Mirea, Kutyfalvi). După cinci minute echilibrate în care s-a jucat cu garda jos şi au fost ocazii la ambele porţi, cele două echipe şi-au asumat roluri şi strategii total opuse. Quasar a avut mai mult posesia mingii şi a fost preocupată să construiască şi să atace, iar Alfa a fost constrânsă să se apere şi a reacţionat preponderent prin mingi lungi, aruncate la bătaie pentru puternicul Zudor. Fotbalul a fost drept şi a răsplătit munca devenilor, prin două goluri semnate de Vali Muntean (min. 19 şi 24), după ce anterior, acelaşi jucător ţintise bara în minutul şase.

Scenariu halucinant

Tot un şut în bară, expediat de Bîhu (min. 28), a dat tonul renaşterii, după pauză, a celor de la Alfa Team, iar repriza secundă a fost una interzisă cardiacilor. Defensiva Quasarului s-a clătinat, iar Vîrlan (min. 29) a marcat pentru 2-1, după o fază confuză, şi a relansat meciul. Golul a dat aripi campionilor şi i-a pus la podea, moral, pe cei de la Quasar, iar Zudor a marcat două goluri, care au întors rezultatul de la 2-1 la 2-3. La prima reuşită Zudor (39) a şutat, de la marginea careului, din cădere pe sub portar, iar la golul doi a avut o execuţie superbă, şutând în vinclu, din vole, după un corner (min. 40). Alfa s-a culcat pe lauri la 3-2, iar Quasar a reacţionat prompt şi a întors iar soarta meciului. Verdictul a fost dat de experienţa şi inspiraţia lui Vişan, jucător care a rezistat cel mai mult între vedetele de la FC CIP şi a jucat şi la Quasar cu succes în Liga I. „Vişa” a egalat cu un şut surprinzător din unghi închis în minutul 43 şi a marcat golul victoriei (4-3, min. 48) cu o torpilă sub transversală, după un corner executat de Mirea.

Quasar Deva – Alfa Team 4-3 (2-0)

Au marcat: V. Muntean (19 şi 24), Vişan (43 şi 48) / Vîrlan (29), Zudor (39 şi 40)

Quasar: Florea – Mateescu, Vişan, Cl. Mirea, V. Muntean, Cioroagă, Hoancea, Ov. Muntean, Goran.

Alfa Team: Clep – Vîrlan, Trănoiu, Şiklodi, Kutyfalvi, Tomescu, Laco, Agachi, Bîhu, Zudor.

One thought on “Derby adevărat

  • CU ACEST SUCCES AL BAIETILOR DE LA QUASAR,A IN CEPUT COBORAREA PE TOBOGAN AL CAMPIONILOR.ANUL ACESTA NU VOR PRINDE PODIUMUL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura