Derbi pentru promovare
Handbalistele de la Cetate Devatrans, clasate pe locul doi în Seria B a Diviziei A, vor juca, azi, pe terenul principalei rivale în lupta pentru promovare, CSM Slatina, grupare aflată pe poziţia a treia în clasament, cu acelaşi număr de puncte. Meciul se anunţă unul cu scântei, deşi cele două echipe au argumente diferite pentru obţinerea victoriei. Cetate mizează pe valoarea şi experienţa componentelor lotului, în vreme ce echipa gazdă va scoate la rampă ambiţia şi dorinţa de afirmare. Totuşi, este posibil ca verdictul să fie influenţat decisiv de cel de-al treilea factor implicat în joc, respectiv arbitrajul, deoarece devenii susţin că gazdele au beneficiat deseori de sprijin din partea fluieraşilor şi se tem că istoria se va repeta şi la acest meci.