Politica si administratie

Deputatul Sorin Marica: Loteria bonurilor va aduce o scãdere consistentã a evaziunii fiscale

05 Sorin MaricaMagdalena Şerban

Noua Ordonanţă a Guvernului privind organizarea unei Loterii a bonurilor fiscale a adunat păreri pro şi contra, ţinând cont că a venit la pachet cu prevederea potrivit căreia, în cazul în care un operator economic refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal către client, acesta are dreptul să beneficieze de bunul sau serviciul achiziţionat, fără să achite contravaloarea lui.
Deputatul PSD Sorin Marica (foto) crede că din punct de vedere economic,  reglementarea va aduce o scădere consistentă a evaziunii fiscale, iar consumatorului i se va da şansa unui câştig pe care, până acum, nu a avut ocazia să-l acceseze. „Lumea trebuie încurajată să strângă bonurile fiscale, să ştie că există şanse reale de câştig financiar, iar în acelaşi timp să afle că în acest mod participă şi la diminuarea posibilităţii ca unii să realizeze venituri la negru, din încasări nedeclarate şi deci, neimpozitate de stat. Ţări precum Slovacia, Malta sau Portugalia au introdus deja sistemul, în timp ce Polonia se pregăteşte să-l pună în aplicare”, a afirmat parlamentarul hunedorean, care a mai precizat că prin aplicarea unei astfel de măsuri, statul român speră ca economia gri să scadă cu aproape 10 procente în următorii şapte ani, ceea ce echivalează cu o combatere a evaziunii în sumă totală de aproximativ 14 miliarde de euro.

One thought on “Deputatul Sorin Marica: Loteria bonurilor va aduce o scãdere consistentã a evaziunii fiscale

  • Domnule Deputat cum aperi dumneata Hidrocentrale Hateg de la desfiintare altfel decat prin angajarea sotiei si a inca 2 doamne in aceeasi zi ???
    Trei doamne si toate trei din PSD.
    Cum verifica DNA chestia asta?
    Acum cand se distribuie cereri de plecare din companie „voluntara”.
    Cand sustinatorul domnului Ponta, domnul dottore Borza nici nu mai foloseste termenul de SIGURANTA a instalatiilor ci doar de EFICIENTA si PROFIT.
    Matale personal esti baiat bun, dar nu de talia si statura (inclusiv morala) necesara sa ne mai dai lectii, daramite sa mai aperi energetica Hunedoreana.
    Vin vremuri grele tovarasi Deputati si Senatori. Judetul Hunedoara doar mai palpita.
    O sa va bata Dumnezeu pentru tot ce ati spus canva „Asa sa-mi ajute Dumnezeu”.
    Cu donatii electorale Doamne Doamne nu poate fi pacalit doar babele semianalfabete care voteaza.
    Asta e valabil si pentru PNL si pentru PDL sau care or mai fi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura