Politica si administratie

Deputatul Natalia Intotero: s-a creat haos în sectorul bugetar

Prin adoptarea de către guvernul tehnocrat a celor două ordonanţe  de urgenţă: OUG 20/ 2016 şi OUG 43/2016, s-a ajuns la erori în sistemul de salarizare bugetar, este de părere deputatul social-democrat Natalia Intotero (foto), care a a adresat o interpelare către premierul României, Dacian Cioloş, către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi către ministrul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Nicolae Pâslaru, prin care a solicitat lămuriri.05-natalia-intotero-foto-noua
Despre criza creată în Sănătate, deputatul Natalia Intotero a luat act chiar de la salariaţii unor unităţi sanitare precum spitalele din Brad, Orăştie şi Simeria, direct afectaţi de aplicarea celor două ordonanţe. Astfel, la iniţiativa Grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat, marţi a avut loc o o întâlnire de lucru a membrilor comisiilor de muncă reunite cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, sănătate, administraţie publică, transporturi, justiţie. La discuţii a participat şi deputatul Natalia Intotero (foto), alături de alţi parlamentari. De partea cealaltă a mesei s-au aflat reprezentanţii Cartel ALFA, BNS – Frăţia, CSDR, Meridian, Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, Federaţia din Educaţie “Spiru Haret”, FSAPCL Columna, ANSB Şed Lex, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ – FSLI şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică – Publisind şi Sanitas.
„Cel mai grav efect al aplicării celor două acte normative constatat în cursul discuţiilor a fost seria mare de inechităţi salariale generate de conceptul insuficient de riguros elaborat şi metodologia de calcul neclară. Concluzia întâlnirii a fost că ar trebui ca sindicatele să depună în cel mai scurt timp posibil, la Comisiile de muncă din cele două Camere, amendamentele pe care le consideră absolut necesare pentru a repara ce se mai poate în situaţia creată deja de aplicarea acestor ordonanţe, urmând ca remedierile să fie făcute în procedura parlamentară. Dar, singura soluţie viabilă rămâne adoptarea Legii salarizării unice în sectorul bugetar. Din păcate, mandatul Parlamentului actual fiind limitat la câteva luni, rămâne ca următorul guvern rezultat din alegerile din decembrie să îşi asume într-un efort politic sistematic şi închegat această lege, indispensabilă pentru sectorul bugetar”, a declarat deputatul PSD Natalia Intotero, după încheierea dialogului cu sindicatele. (M. Şerban)

3 comentarii la „Deputatul Natalia Intotero: s-a creat haos în sectorul bugetar

  • Mulțumim doamna deputat, nu lăsați PNL și ” tehnocrați ” să ne omoare sistemul national de sănătate. Țineți de medicii pe care încă îi mai avem.Felicitări pentru aceasta inițiativă.

  • Sunteți o femeie deosebită, muncitoare și o adevărată iubitoare de țara. Spiritul lui Avram Iancu se sălășluiește încă în Bradenii noștri.Dumnezeu să vă dea Dumnezeu înțelepciune și cumpătare pentru a conduce bine această țară binecuvântată de domnul.

  • Nu aveti adversari in campanie si atunci, „jos cu tehnocratii”.
    Pana si Alinita Gorghiu, mai ca ar vrea sa se dea la ei.
    Poate ca or fi facut si greseli.

    Dar tovaraselor, deputata si onorabile sustinatoare = comentatoare, puteti compara ministrul sanatatii PSD, ca sa nu mai vorbesc de genialitatea de la finante, cu orice altceva !!?

    Mare-i gradina Domnului !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura