FlashPolitica si administratie

Deputatul Blaga a dat un ultimatum partidului

Magdalena Şerban

Sătul de zvonurile care circulă în legătură cu posibila candidatură a sa la Primăria Orăştie, deputatul PDL Iosif Blaga (foto) a ieşit, ieri, la rampă, pentru a lămuri situaţia.
Primar, dar cu condiţii
După ce actualul edil al municipiului, Alexandru Munteanu, a anunţat că nu va mai candida la funcţia de primar, bătălia, din partea PDL, pentru acest post, se dă între directorul Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş şi deputatul Iosif Blaga. „În urmă cu două luni, am stabilit, împreună cu preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Dorin Gligor şi cu Lucian Heiuş, că va fi efectuat un sondaj la nivel de partid, în ceea ce priveşte desemnarea candidatului pentru funcţia de primar al municipiului Orăştie. Însă, organizaţia PDL Orăştie are deja un favorit, pe Lucian Heiuş. Nu ţin neapărat să fiu primar. Am fost timp de 14 ani. Orăştia trebuie să mă vrea, din nou, primar, cu adevărat, adică cu un scor de peste 65 la sută. Însă, nici nu vreau să aştept mult şi bine ca partidul să hotărască. Sper ca până în 1 ianuarie 2012, să se ştie clar care va fi candidatul PDL. Din punctul meu de vedere, cred, în proporţie de cinci la sută, că eu voi fi desemnat candidat al PDL”, a declarat deputatul Iosif Blaga.
A rămas în partid
Blaga susţine că va aştepta până pe 1 ianuarie 2012, decizia colegilor de partid. „În cei 20 de ani de activitate politică, am avut discuţii şi cu oameni importanţi ai altor formaţiuni, însă am rămas în acelaşi partid. Deocamdată, sunt în PDL, doar că aştept decizia colegilor mei. Nu-mi plac culisele, interesele prin spate, ci cele naţionale şi ale comunităţii locale. Nu-mi plac mercenarii politici, dar dacă aşa stau lucrurile, poate că voi deveni şi eu un mercenar, de la 1 ianuarie 2012”, a adăugat deputatul PDL.“În urmă cu doi ani, la Ţebea, am avut o discuţie cu un important om politic din România (n.r.-Gheorghe Falcă), iar de atunci, au început tot felul de zvonuri în legătură cu mine. Când s-a ales din arealul judeţului Hunedoara, cine să facă parte din Comisia de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor, am fost în capul listei, însă a venit Gheorghe Falcă şi a zis NU. Apoi, am fost acuzat că aş fi votat pentru tăierea pensiilor. Această chestiune nici măcar nu era posibilă, o pensie fiind un drept de proprietate. Eu am avut interese legate de colegiul meu, însă nu puteam părăsi linia partidului”, a spus Blaga.
Sprijin egal pentru amândoi
“Iosif Blaga este un membru important, la nivel judeţean, al echipei PDL. Vom analiza acest lucru în prima şedinţă a Biroului Politic Judeţean al cărui vicepreşedinte este şi el. Categoric, aşa cum am mai spus, vom efectua un sondaj cu un institut recunoscut, pentru a vedea preferinţele oamenilor. Din punctul meu de vedere, sprijinul pentru cei doi posibili candidaţi este oferit în egală măsură. Apreciez activitatea de primar a lui Blaga, precum şi cea actuală, de deputat în Parlamentul României şi sigur, modul şi profesionalismul cu care Lucian Heiuş conduce Finanţele hunedorene”, a spus Dorin Gligor, preşedintele PDL Hunedoara.

2 comentarii la „Deputatul Blaga a dat un ultimatum partidului

  • Ce vocal este domnul Iosif !!!!
    Mi-e cam rusine domnule Iosca, ca sunteti cam batrin si in virsta si in politica. La experienta dvs, ar trebui sa stiti ca daca aveti probleme, in partid, acolo la ei ar trebui sa dati cu pumnul in masa si nu la ziar !!!
    Daca nu , poate va asteapta domnul „Joana”, ca si el a procedat la fel, sau puteti sa va pregatiti de pensie, ca pate si concetatenii dumneavoastra ar dori ceva „prospatura”!!! Intrebati de dl Boc, cum e cu „singele proaspat” !!!

  • Il asteapta UNPR nu Geoana si lupta se va da direct in alegeri cu Lucian Heius care are ceva avans.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura