Politica si administratie

Demisionaţii din PDL, abandonaţi de liberali

Anamaria Nedelcoff

Dorin Curtean (foto), administratorul public al Primăriei Petrila, a demisionat din PDL, pentru a putea fi contracandidat al primarului Ilie Păducel (PDL) la alegerile locale. Împreună cu acesta, au plecat din partid şi consilierul local Marius Heljiu, dar şi alţi trei membri. Ei invocă faptul că nu pot lucra cu primarul Ilie Păducel, chiar dacă acesta este susţinut de către conducerea organizaţiei judeţene.

Va decide în scurt timp
„Nu pot merge mai departe, împreună cu Păducel. Ştiam că organizaţia judeţeană a PDL îl va susţine pe Păducel, nu învinuiesc pe nimeni. Nici nu mă gândesc să nu fiu contracandidatul lui Păducel şi urmează să decid dacă voi candida împotriva lui din partea unui alt partid. Am primit mai multe oferte, există posibilitatea să candidez şi independent, zilele următoare mă voi decide”, a declarat Curtean, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Dorin Gligor, preşedintele filialei judeţene a PDL, susţine că nu regretă decizia de a-l sprijini pe Păducel. „Este o opţiune personală, demisia lui Dorin Curtean şi a celorlalţi. Au fost tensiuni în ultima perioadă între Curtean şi Păducel. Însă, politica se face pe voturi. Eu sunt sigur că am făcut o alegere bună, atunci când am decis să-l susţin pe Ilie Păducel”, a declarat Gligor.

Condiţii pentru PNL Petrila
Cât despre candidatura din partea PNL, Curtean confirmă că a fost curtat de Moloţ, dar se declară puţin dezamăgit că nu i-au fost acceptate condiţiile, legate de organizarea partidului la Petrila. „Am avut o discuţie cu Mircea Moloţ în urmă cu două săptămâni, însă eu nu i-am dat nici un răspuns clar. Din câte am verificat, organizaţia din Petrila a PNL este la pământ, iar una dintre condiţiile mele asta a fost, să existe o organizare”, îşi motivează Curtean decizia. Constantin Ramaşcanu, care a fost desemnat candidatul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Petrila, are însă o altă variantă în legătură cu această problemă. „Eu sunt candidatul din partea PNL la Primăria Petrila. Niciodată nu am avut vreo emoţie că ar fi putut fi numit Curtean în locul meu. Şi vreau să subliniez că acel PNL despre care spune Dorin Curtean că nu este organizat în Petrila nu l-a primit în sânul său”, susţine Ramaşcanu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura