Actualitate

Deja se fură din Carrefour Deva

Cristina Ghenea

Deşi încă nu a fost deschis, hypermarketul Carrefour din Deva are deja probleme cu hoţii. Aprovizionarea magazinului se face de câteva luni, însă, încet, încet, din magaziile incintei a început să dispară  marfă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul şef Bogdan Niţu, infracţiunea a fost descoperită săptămâna trecută. „Poliţia municipiului Deva a fost sesizată cu privire la comiterea furturilor. Oamenii legii au demarat o serie de cercetări, pentru a stabili cine este vinovat, iar cercul de suspecţi cuprinde atât persoane din interiorul firmei, cât şi din exterior. Au fost amprentate mai multe persoane, inclusiv cei care asigură paza obiectivului, însă deocamdată, dosarul rămâne cu autor necunoscut“, a declarat inspectorul şef Bogdan Niţu. Acesta a adăugat că mai multe cutii din magaziile Carrefour-ului au fost găsite desfăcute, şi chiar golite. Au dispărut atât produse alimentare, cât şi alte bunuri care urmau să fie scoase la vânzare, însă deocamdată, nu se ştie care este valoarea prejudiciului creat. În mod straniu, reprezentanţii hypermarketului au refuzat să comenteze incidentul, ba chiar persoana aflată la conducerea Carrefour Deva a infirmat sesizarea făcută la Poliţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura