Actualitate

Dealer auto-branşat ilegal la reţeaua de apă

02 apaMaximilian Gânju

Inspectorii operatorului de apă şi canal au descoperit, în urma unui control surpriză, că dealer-ul Dacia din Valea Jiului avea un branşament ilegal la reţeaua de apă potabilă. Prejudiciul calculat se ridică la circa 30.000 de lei, bani pe care Apa Serv i-ar fi pierdut, dacă nu s-ar fi descoperit furtul.
„Pentru a ne recupera datoriile de la consumatorii cu restanţe, am făcut o evaluare şi am constatat că la unele firme, consumul era extrem de mic faţă de media făcută pe parcursul mai multor ani. Am dispus controale şi în urma lor, am descoperit branşamente ilegale la mai multe locuri. La firma de la ieşirea din Petroşani, s-a făcut un control şi am descoperit sursă de apă necontorizată. Societatea dădea un consum lunar de vreo nouă metri cubi, în condiţiile în care acum un an sau doi, avea consum şi de câteva sute de metri cubi lunar. Au de plătit acum o factură de 30.000 de lei şi ne vom îndrepta cu plângere penală împotriva lor. Nu mai putem tolera furturile”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura