ActualitateUltima Ora

De la 1 septembrie se scumpesc și biletele de tren

tren calatoriPreţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10 la sută, măsura ţinând cont de evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR cu combustibili, energie sau piese, potrivit informațiilor făcute publice de CFR Călători.

Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10 la sută. Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare). Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania. La trenurile Regio peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi. Totodată, noile tarife au fost rotunjite la 0,5 lei, în plus sau minus, matematic, pentru uşurinţa acordării restului, iar la trenurile IR tariful de rezervare a tichetului creşte de la 3,3 lei la 4 lei. Modificările vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity (IC) nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei. (Mircea Crivăț)

 

 

 

 

 

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura