Actualitate

De doi ani visează la o locuinţă socială

02 jigoOana Mihnea

Ioan Jigo (foto), un nume care aparent nu spune prea multe. Însă povestea din spatele acestuia este pe cât de tristă, pe atât de revoltătoare. Bărbatul şi-a pierdut locuinţa din cauza unor neajunsuri financiare, iar acum a ajuns să doarmă prin gări. Tot ce îşi doreşte este o locuinţă socială, un acoperiş deasupra capului, ca să trăiască precum un om normal. În prezent hoinăreşte prin municipiul Hunedoara, însă, în ciuda insistenţelor la primărie, problema nu i-a fost rezolvată.
Şi-a pierdut soţia şi casa
Ioan Jigo are 64 de ani şi a lucrat 30 de ani la Combinatul Siderurgic Hunedoara ca lăcătuş. Acum are o pensie de boală de 583 lei, din care îi sunt reţinuţi 104 lei, pentru că a făcut greşeala să gireze pentru o cunoştinţă. Ioan Jigo a avut un apartament în oraşul Călan, acolo unde locuia cu familia. Din nefericire, soţia lui s-a îmbolnăvit de cancer, iar bărbatul, pentru a-i putea asigura tratamentul şi îngrijirile medicale de care avea nevoie, a decis să îşi vândă locuinţa. Efortul făcut a fost în zadar, pentru că soţia lui s-a stins la scurt timp. Aşa a ajuns Ioan Jigo pe drumuri. Din 2014, gările din Deva, Simeria sau Cluj i-au ţinut loc de casă. „De doi ani aştept să primesc o locuinţă socială, dar nu s-a întâmplat asta. Am depus toate actele, îndeplinesc condiţiile, dar nu vor să îmi dea una. Anul trecut mi-a fost repartizată o cameră într-un cămin din Hunedoara, dar am refuzat-o pentru că acolo nu se putea sta din cauza mizeriei şi a oamenilor răi. Am fost de foarte multe ori la primărie şi nu m-au ajutat cu nimic. Nu ştiu ce să mai fac, nu mai pot să stau aşa. Acum l-am rugat pe unul din copiii mei să mă primească la el, dar are doar o cameră şi eu dorm pe jos“, ne-a povestit Ioan Jigo.
Merge la cerşit pentru mâncare
Deşi nu s-a mai recăsătorit după moartea soţiei, Ioan Jigo şi-a găsit un suflet lângă care îşi mai alină suferinţa. Împreună trec prin toate momentele grele ale vieţii, iar atunci când nu mai au resurse financiare ca să supravieţuiască, merg la cerşit. „Nu mi-e ruşine să recunosc, dar mă duc să cerşesc, pe la biserică sau în parcarea magazinelor mari, ca să avem bani de mâncare“, ne-a mai spus Jigo.
Primarul va încerca să-l ajute
În situaţia de faţă, administraţia locală are toată deschiderea să îl ajute, însă trebuie urmaţi anumiţi paşi. „Bărbatul acesta figurează pe lista de aşteptare pentru o locuinţă socială. A fost de mai multe ori la mine şi am discutat cu el despre această problemă. Noi facem tot ce ne stă în putinţă să-l ajutăm, dar trebuie respectată o anumită ordine. În luna aprilie vom putea evacua câţiva chiriaşi, care sunt rău-platnici, şi atunci o să aibă şanse să primească o locuinţă“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura