De ce privim ce privim, de ce citim ce citim…

27 octombrie 2011 | 9 Comentarii | Publicat in: Fara bascalie

Jurnalismul se schimbă, publicul se schimbă.
O parte din cititorii acestei rubrici nu vor înţelege nimic, setaţi fiind pentru a înjura orice nu le convine. O altă parte va fi poate curioasă să ştie că prestigioasa publicaţie „The Economist”, în numărul din luna iulie, publică următoarele: „Calea de urmat este abandonarea ideologiei imparţialităţii şi acceptarea faptului că jurnaliştii au opinii; să le recunoşti deschis, păstrând în acelaşi timp standardul de bază al corectitudinii şi onestităţii intelectuale; şi folosirea transparenţei, mai degrabă decât a obiectivităţii, ca fundaţie nouă pentru construirea unei relaţii de încredere cu publicul.” Analiza este mai amplă şi cei care se vor mulţumi să cedeze primului reflex, anume acela de a înjura fără să priceapă (cum de altfel am avertizat…) sunt de nebăgat în seamă faţă de cei care încearcă să descifreze sensurile evoluţiei fenomenelor sociale, din care jurnalismul face cu siguranţă parte.
Tendinţa din ce în ce mai pregnantă este identificarea omului cu propriul set de valori (dacă îl are). Exagerând în scop didactic, cei pasionaţi de muzică clasică nu vor pierde timpul ascultând manele, ca să le dea şi lor (maneliştilor) o şansă. Şi reciproc – manelizaţii nu se vor converti la Beethoven – nu că neapărat n-ar vrea, dar majoritatea nu pot. La fel se petrec lucrurile şi în presă – oamenii vor să se regăsească în ceea ce văd/simt/aud (cum bine spune sloganul de la TVR Cultural). Desigur că dintre ei se recoltează minoritatea despre care vorbeam anterior, şi care, de exemplu, se uită cu masochism la Mircea Badea ca să-l înjure, sau stă cu stoicism la emisiunile „Naşului”, cele foste pro-Băsescu de la B1TV, doar ca să-l înjure pe moderator şi implicit pe invitaţii săi. Se poate spune că telespectatorul sau cititorul normal se orientează spre postul TV/ziarul unde îşi regăseşte valorile/opiniile. El nu mai are timp/chef să analizeze şi să compare, ci doar doreşte confirmări.
Chiar şi în această analiză pe scurt, se pot detecta cauzele. Societăţile – nu doar cea românească, dar cea românească cu preponderenţă – s-au polarizat politic. În România, omul a învăţat că politizarea excesivă duce la decizii care îi pot influenţa viaţa, luate nu neapărat pe criterii de competenţă, ci pe criterii politice (din nefericire, aceasta este şi o cauză a regresului nostru…). Pe cale de consecinţă, el se va poziţiona în raport cu opiniile convenabile, inevitabil ideologizate. Omul va căuta o validare nu echidistantă, ci logică şi credibilă. Exemplu: dacă Traian Băsescu spune că e bine şi că vor creşte salariile, iar creşterea chiar are loc, nu contează că Băsescu e produsul ideologic al PDL, ci faptul că afirmaţiile sale se împlinesc. Dacă însă între afirmaţii şi fapte există discrepanţe, telespectatorul/cititorul va căuta o confirmare/explicaţie unde? – acolo unde i se pare că realitatea intermediată coincide cât mai mult posibil cu realitatea pe care el o trăieşte.

Comentarii (9)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    articolul dvs este scris poate cu citeva minute inaintea declaratiei de ieri a acestui personaj, numit basescu! am curajul sa cred ca nu sunt Mita Baston, chiar daca ideile mele sunt profund republicane…cu toate acestea pe 25 oct am avut certitudinea ca Romania nu are guvern, nu are presedentie,iar personajele aflate acolo sunt doar o haita de HAIMANALE….asa ca mai bine spun,TRAIASCA REGELE pentru ca este dovada concreta ca natiunea noastra cindva avea demnitate…

  2. Alex spune:

    Maria dute dracu cu regele tau ,un tradator de tara ,un hot care a furat un tren plin cu aur noi poporul votam cu partidul nostru a poporului si cu Dan Diaconescu ,ce saf aci cu hodorogul ala de 90 de ani un prieten de a lui Hitler si Stalin

  3. N-ai distonocalm? spune:

    Bai omule, tu recitesti ce scrii? Totul este un ghiveci, un amalgam fara logica, fara coerenta, fara consistenta interna. Nu-mi vine sa cred cat esti de degradat. Parerea mea este ca mai bine faci o pauza…de lungime potrivita (hahaha, hohoho)parcata drept in paradigma inversa colt cu componenta simbolica (hihihih). Vai, vai, mai, mai mosule ce tinar esti!

  4. tavi I spune:

    Apreciez setul de valori, apreciez transparenta si diversitatea opiniilor. Am apreciat si faptul ca “fara bascalie” este cel care duce “greul”comentariilor in varianta electronica a ziarului.
    Dar …azi …pauza…!
    M-a scos insa Maria din impas, cu interventia Mitei Baston …!
    Intr-o tara republicana, unde Casa Regala functioneaza in ilegalitate asemeni caselor regale tiganesti, unde falsii guvernatori pesedisto-liberali(care spera sa recucereasca puterea) au retrocedat averile Casei Regale, unui individ cu numele “de romania”(care a atacat Uniunea Sovietica si ulterior ne-a vindut lor), fara nici un drept, avem sperante ….sa auzim si de mai bine !?!?

  5. Johann spune:

    Ma surprinde perenitatea cliseelor inventate pe vremea Anei Pauker,Ghe. Apostol,Dej,Ceausescu,adica pe vremea istorie contrafacute.Ma refer la “trenul cu aur”,tradarea regelui,legaturile politice internationale (prieten cu Hitler,Stalin).Asta cu ca asa cum spune “tavi I”,”apreciez transparenta si diversitatea opiniilor”.Prostiile acestea insa trebuie sa dispara sau cel putin sa fie bine documentate in contextul istoric.In timpurile premergatoare celui de-al II-lea razboi mondial,sau dupa unii istorici de fapt primul avind in vedere aria internationala implicata,Romania a fost o tara ocupata permanent si “sfisiata” de politica marilor puteri.Chiar in sinul Aliantei existau doua tabere:traditionalistii (versaillezi) si revizionistii (la care culmea adera si Uniunea Sovietca,Ungaria si Bulgaria).”Tabla de sah” a conjuncturii era foarte complicata pentru tara noastra.Politica aliantelor era ca “mersul pe sirma”.Si totusi a iesit multumitor de bine pentru ca ,iata,existam ca natiune.Nu se poate compara situatia de atunci cu cea de acum,cind iata chiar invitati in rindul statelor cu “staif”,sa zic asa,tratam invitatia in maniera in care parca ne-ar fi trimis la origini,multumita clownilor nostri politici.Avind in vedere comportamentul acestora,riscam sa ne pierdem identitatea nationala.Observati tendintele socio-economice.Va recomand o lectura care va va lamuri pe deplin privind ultima conflagratie mondiala : Jacques de Launay-“Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial”.Un studiu-document perfect de care NEpresedintele Romanie cred ca nici nu a auzit,darmite sa-l citeasca pe coverta.

  6. Gruiene, de plagiat ai auzit??? spune:

    Stimate tovarase Gruian. Ai auzit de expresia “a sari ca schiopu-n carja”??? Ei bine, dumneata in marea placere de a pupa un *** regal, fie el spalat si cu rexona, ai luat o mare teapa drept in botu ala de marlan ce esti. Apropo de ce citim ce citim etc etc. In afara de feptul ca esti un scriitor PROST care invarte cuvintele-n gura ca blenderu, ai si marele talent negativ de a nu citi, tocmai dumneata tovarase care ti lectii la ziare. Ca sa nu ma crezi pe mine, ci pe altii, iti dau eu si adresa unde poti CITIT ce ai laudat: UN PLAGIAT FACUT DE FOSTUL REGE MICHAEL DE ROMANIE.
    Gruiene, citeste si te cruceste. Si in ca ceva: daca mai ai ceva sfant in tine CERE-TI SCUZE PUBLIC TUTUROR CELOR CARE AU FOST NEVOITI SA-TI CITEASCA LAUDELE BALOASE LA ADRESA UNUI CRETIN PLAGIATOR. Prin urmare, citeste:

    ZIARUL CURENTUL, Monarhiști la ordin, făcuți la apelul bocancilor

    Scris de Vasile Surcel

    Plagiat la nivel înalt

    În ordine cronologică, după cele câteva cuvinte de bun venit rostite tot de Geoană în calitatea sa de maestru de gafe, pardon…, maestru de ceremonii a urmat mesajul fostului suveran. Oricât de plin de semnificații istorice ni l-am dori noi, a fost un mesaj cuminte, plin de generalități banale. A fost mesajul unui om care deși vine din istorie, nu este Istoria însăși. Iar finalul discursului a fost cu adevărat impresionant. „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri“. Impresionant! A fost de parcă l-am fi auzit pe George Calboreanu rostind celebra replică din „Apus de soare”: „Moldova nu este a mea, și nu este a voastră. Este a urmașilor și a urmașilor- urmașilor noștri”. Din păcate efectul acestor vorbe superbe a durat doar până a doua zi când „Bleen”, un bloger tupeist și-a permis să descopere că, de fapt, ele nu aparțin nici ex-regelui ăi nici consilierului care i-a scris textul mesajul ci au fost preluate, fără a li se menționa sursa, dintr-un citat al ornitologului John James Audubon, care reda un proverb amerindian, așadar al Pieilor roșii. Iar asta, cu voia dumneavoastră, plagiat se cheamă”

    Alo, domnu Gruian???? Scuze, toa` su, scuze pentru LUNGIMEA POTRIVITA, PARADIGMA INVERSA SI LAUDELE BALOASE

  7. alex gruian spune:

    Pentru toti antimonarhistii si comentacii anonimi, bieti lasi care injura si jignesc: nu aveti idee cat ma bucur ca sunteti precum cainii turbati! A fi jignit de voi e o calitate.

  8. Johann spune:

    Si apropo de fictiunea cu “trenul cu aur”:am omis o intrebare.Ce credeti,regele Ferdinand a venit oare pe tron doar in costum de golf si si-a legat calul la poarta palatului ? Puteti sa va dumiriti privind averea Casei Regale de Romania dintr-un material avizat de Academia Romana :http://foaienationala.ro/averea-personal-regelui-carol-la-1-octombrie-1914.html.Observati si donatiile si sponzorizarile facute.Oare din rindul potentatilor de azi avem acces la asemenea informatii.De averea “regilor” Cioaba,Bercea Mondialu,Pooool (autonumit-de Romania,tigan de “os domnesc”),Lenti,Basescu & Basescu avem acces la informatii ?Casa Regala de Romania este si azi implicata intr-o mare masura intr-o serie de actiuni socio-culturale si umanitare.Fundatia “Principesa Margareta” e doar un exemplu.Ati auzit de vreo fundatie “Eba” sau “Lenti” ? Privitor la recunoasterea internationala am putut vedea cu ocazia aniversarii M.S.R. Mihai I,cite personalitati si de ce talie a reusit sa adune in jurul sau chiar la venerabila virsta de 90 de ani,Majestatea Sa.Si-o sa-l citez cu umor pe actorul Mircea Diaconu:”va dati seama,cita frunza ar fi tocat ministrul turismului pentru a aduce in Romania atitea personalitati ?”.Normal ar fi ca recunoasterea sa vina din interior,nu sa ne tot bage altii “degetele-n ochi”.

  9. Domn Gruian sau Gherghe Turda spune:

    Domnu Gruian draga, dumneavoastra sunteti un fel de Gheorghe Turda: cantati pentru securitate…pardon, pentru informatorul Molot Mircea, alias Panturu. Si cantati cu paradigma inversa si lungime potrivita…bleahhhh, nici nu stiti cat ne bucuram cand vedem securistii la un loc, asa…fara niciun fel de fereala si nerusinare. Cat ne bucuram cand vedem “oamenii” care u turnat si au bagat la puscarie OAMENI nevinovatica acum sunt monarhisti. Vorba aia, ca doar DUDA I a fost si este os de informator altopit pe securist. Sau nici asta nu stiati??? Mai cititi, mai cititi…mai informati-va, sau dvs informatorii nu aveti nevoie?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Compartimentul Urgenţe al Spitalului Haţeg, refăcut din temelii

Spitalul Orăşenesc din Haţeg are, de ieri, un modern Compartiment de Primire Urgenţe, care corespunde tuturor normelor în vigoare. O...

Ministerul Sănătăţii declanşează anchetă la Spitalul Deva

O comisie de anchetă de la Ministerul Sănătăţii este aşteptată să sosească la Spitalul Judeţean Deva, pentru a verifica neregulile...

La Densuş, istoria se împleteşte firesc cu prezentul

Primarul comunei Densuş, Sorin Ştefoni (foto), nu se dă bătut şi merge mai departe cu investiţiile pentru săteni.

Închide