Actualitate

De când se vor ridica maşinile parcate neregulamentar în Deva?

Natalia Bumbac

Şoferii indisciplinaţi din Deva, care-şi parchează maşinile neregulamentar, mai pot sta liniştiţi până în septembrie. Primăria municipiului are în plan ca până în prima lună de toamnă să achiziţioneze utilajul necesar ridicării acestor autovehicule.

Viceprimarul Devei, Răzvan Mareş, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că la rectificarea bugetară din iulie va fi prevăzută suma necesară pentru dotarea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală pentru a trece la evacuarea maşinilor parcate ilegal.
Regulamentul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor parcate neregulamentar în municipiul Deva a fost aprobat în şedinţa din martie a Consiliului local. Acesta prevede tarifele pe care şoferii vor trebui să le plătească pentru a-şi recupera maşina ridicată. Astfel, pentru ridicare şi transport, tarifele vor fi de câte 100 de lei, iar pentru depozitarea maşinii, taxa va fi de 50 de lei pe zi. În consecinţă, pentru ca un şofer să-şi recupereze maşina ridicată va trebui să scoată din buzunar o sumă de minimum 250 de lei. Totuşi, autorităţile publice devene susţineau la aprobarea Regulamentului că se va trece la ridicarea maşinilor doar în cazuri extreme, atunci când se va constata că acestea împiedică circulaţia rutieră, blochează staţiile de autobuz etc. (N. Bumbac)

2 comentarii la „De când se vor ridica maşinile parcate neregulamentar în Deva?

  • Iarăși bântuie prin Primărie o intenție de afacere necurată, ca în urmă cu câțiva ani? Vă întoarceți la proastele maniere ale primarului pușcăriaș?! Bravo! Și mai vreți să fiți aleși…

  • priuma data faceti locuri de parcare suficiente si doar apoi dati sanctiuni pt parcare ilegala !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura