Comunitate

Dascălii mai aşteaptă banii pentru cărţi

Anamaria Nedelcoff

Dascălii din judeţul Hunedoara ar avea de primit 275.000 de euro pentru materialele didactice cumpărate în anul 2010, cu bani din propriile buzunare. Asta, dacă vor obţine o hotărâre definitivă la noua instanţă.
”Noi am câştigat procesul, venise sentinţa prin care dascălii primesc cei 50 de euro pentru cărţi, dar Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut recurs. Acei bani trebuie să revină profesorilor, fiindcă noi am cumpărat cărţile respective din banii noştri, avem bonuri care dovedesc aceste lucruri. Este vorba de peste 5.500 de dascăli din tot judeţul”, a declarat Rodica Dojcsar, secretarul general al Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara.
Constantin Huţanu, inspectorul şcolar general, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că procesul privind acordarea banilor pentru materialele didactice reprezintă „treburi mai vechi” şi că recursul trebuia făcut, fiindcă „aşa se practică”. „Treaba asta se derulează de un an, de doi, de când era Alexandru Lăutaru la conducerea Inspectoratului. Poveştile astea sunt de mult şi există în practica judiciară să fie făcut recurs. Nu există rea voinţă, fiecare luptă pentru cauza lui. Cei de la sindicat au regulile lor, noi le avem pe ale noastre, aşa se practică”, a precizat şeful IŞJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura