Comunitate

Dările locale, în grafic la Bucureşci

04-GhileanMagdalena Şerban

Administraţia publică din comuna Bucureşci se bucură de faptul că s-au înregistrat peste 90 de procente în ce priveşte colectarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul trecut şi invită cetăţenii comunei să beneficieze de scutirea de 10 la sută, aplicabilă la achitarea dărilor pentru 2016, dacă este făcută până la finele lunii martie. Referitor la valorile birurilor către stat, ele au fost doar adaptate prevederilor noului Cod Fiscal, nu şi majorate.

„Avem câţiva restanţieri, aşa cum se întâmplă peste tot. Nu există multe firme pe raza comunei, deci nu putem spune că persoanele juridice ne fac probleme. În discuţie îi mai putem aduce şi pe cei care înregistrează amenzi rutiere sau cei care au case în zonă, dar sunt plecaţi, deci locuiesc în alte părţi şi uită să achite sau sunt delăsători. Alţii nu au loc de muncă şi o duc de azi pe mâine, aşa că nu au nici de unde să plătească. În oricare dintre cazurile enumerate, aplicăm legea, ajungând până la popriri şi dacă se impune, chiar la executare silită. Ce sperăm însă în acest an este ca transportatorii de masă lemnoasă să ne lase drumurile nestricate. Ca să ajungă dintr-un drum forestier într-unul judeţean, tranzitează, inevitabil, unul sau mai multe drumuri comunale. Le fac praf, aducându-ne numai distrugeri. Îi vom da în judecată, pentru a nu le mai permite accesul. Ei pleacă şi ne lasă pe noi cu greul”, susţine Mircea Ghilean (foto), primarul comunei Bucureşci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura