FlashSport

Daria, bronz european la şah rapid

Ciprian Marinuţ04 x 1 daria sah

Daria Vişănescu (foto), de la Clubul de şah Deva, şi-a trecut în palmares o nouă medalie internaţională. „Micuţa Kasparova” (17 ani) s-a clasat pe locul trei la categoria jucătoarelor sub 18 ani, în proba de şah rapid a Campionatului European de şah „blitz şi rapid” pentru juniori, care s-a disputat la finalul săptămânii, la Budva (Muntenegru).

Întrecută doar de rusoaice
Şahista din Petrila a renăscut ca pasărea Phoenix, după rezultatele sub potenţialul şi valoarea sa, obţinute în competiţia de şah blitz (partide cu timp de gândire de câte cinci minute pentru fiecare jucător) de la competiţia continentală. Astfel, după ce s-a clasat abia a 19-a la şah blitz, Daria a obţinut medalia de bronz la şah rapid (partide cu timp de gândire de câte 15 minute pentru fiecare jucător), fiind depăşită doar de două jucătoare din spaţiul ex-sovietic. „Micuţa Kasparova” a acumulat 5,5 puncte din nouă posibile şi a fost devansată numai de Alina Bivol (Rusia, Elo-2240)  cu 7.5 puncte şi Nastasia Ziaziulkina (Belarus, Elo-2354) cu 7.0 puncte. În ambele competiţii, Daria (Elo de 2061) se afla pe locul şase în clasamentul coeficienţilor Elo, fiind astfel a şasea favorită.

Potenţial imens
Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de şah Deva, consideră că Daria a demonstrat încă o dată prin acest rezultat că talentul şi potenţialul său sunt imense. „Rezultatul slab din competiţia de şah blitz au determinat-o pe Daria să se mobilizeze la maximum. Prin urmare, ea a jucat aproape de potenţialul ei real şi s-a revanşat printr-o evoluţie de calitate la şah rapid, care i-a adus o nouă medalie continentală. Sper să reuşească să progreseze cât mai rapid şi să ajungă cât mai repede campioană a României la nivel de senioare”, a spus Corneliu Hotăran.
Alături de Daria, alţi trei reprezentanţi ai României au reuşit să urce pe podium la Campionatul European, dar la categorii de vârstă mai mică. Mihnea-Ionuţ Ognean a devenit campion european la categoria băieţilor sub 10 ani, Ema Obadă şi-a trecut în palmares medalia de argint la fete sub opt ani, iar Andrei-Theodor Dolana s-a clasat pe locul trei la grupa băieţilor sub 14 ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura