Dacia Estafette, un autovehicul raritate, aflat în posesia unui colecţionar din Valea Jiului

07 dacia dubitaMaximilian Gânju

Nu foarte mulţi ştiu că Dacia, constructorul autohton de automobile, a scos de pe linia de la Mioveni şi autotutilitare, mai precis dubiţe. Dacia D6 (foto) este prima autoutilitară fabricată vreodată de Automobile Dacia, fiind o asamblare în sistem CKD a modelului francez Renault Estafette. Două din aceste „bijuterii” se află în Valea Jiului.

Există doar patru în ţară
Unul dintre pasionaţii de automobile de epocă din Valea Jiului, implicat în organizarea Retro Parada Toamnei, eveniment care are loc în acest weekend, deţine două exemplare din totalul de patru câte mai există în România, de Dacia D6 – dubiţă sau Estafette după numele variantei produsă de francezi. Autoutilitarele au fost achiziţionate de Nicolae Gherghin şi urmează să fie restaurate iar apoi prezentate publicului în cadrul expoziţiilor derulate sub egida Retromobil Club Român.
„Sunt foarte rare, mai există încă două în ţară şi ambele au aparţinut Ministerului de Interne, mai exact Miliţiei. Una dintre aceste două dubiţe are seria 044 şi s-au fabricat doar 642 de bucăţi. Ambele aflate la mine sunt complete şi le-aş restaura pe amândouă”, a declarat Nicolae Gherghin, secretarul Retromobil Club România – Filiala Hunedoara.

Un Plymouth P6, din 1937, din garda regelui
Gherghin mai are în colecţie şi o maşină care a făcut parte din cele utilizate de garda Regelui Mihai I, care-l însoţea în deplasările sale prin ţară. Este vorba de Plymouth P6, produs în România în anul 1937, o maşină extrem de rară, în ţara noastră mai existând doar două bucăţi. Automobilul de epocă are o istorie bogată, pe lângă faptul că a fost folosit de Casa Regală a României, a făcut parte din suita de maşini de epocă folosite în filme ca „Duelul”, „Ultimul cartuş” de celebrul actor şi regizor Sergiu Nicolaescu. „Plymouth P6 a fost fabricat în România, lucru pe care puţină lume îl ştie, practic a fost prima maşină produsă la noi şi nu celebra Dacia. Era o maşină comună la noi în acea vreme, nu foarte scumpă, fiind produse 800 de bucăţi. Circa 60 de bucăţi au fost distruse în timpul filmărilor la celebrele filme ale lui Sergiu Nicolaescu. Restul au fost distruse de regimul comunist, pentru că erau un simbol al capitalismului şi nu trebuia să mai fie văzute pe şoselele patriei. Acum este o raritate şi nu numai la noi, ci şi peste Ocean. Cea pe care aţi văzut-o expusă la Retro Parada Toamnei, la Petroşani, a stat în garajele regelui şi acum va fi restaurată. Proiectul va dura cel puţin patru ani, va trebui să găsim piesele lipsă, care sunt foarte rare şi ele”, a declarat Ovidiu Zaharie, preşedintele filialei hunedorene a Retromobil Club România.
Restaurarea a fost amânată însă din cauza celor două dubiţe româneşti. „Toţi banii care erau pregătiţi pentru restaurarea Plymouth au fost direcţionaţi către achiziţionarea celor două automobile Dacia Estafette. Era păcat să nu le luăm după ce le-am descoperit şi din acest motiv restaurarea la maşina regelui a fost amânată”, mai explică Gherghin. Pentru achiziţionarea celor două dubiţe, proprietarul a scos din propriul buzunar câteva mii de euro, iar pentru restaurare mai are nevoie de o sumă considerabilă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.