Actualitate

Curtea de Apel a dat verdictul într-una dintre plângerile lui Augustin Lazăr

Instanţa de apel a admis excepţia lipsei de interes invocată de reclamant şi a respins, ca devenită lipsită de interes, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de fostul procuror general.

Augustin Lazăr (foto) a deschis două acţiuni în justiţie, ambele vizând anularea documentului privind revocarea sa. Chiar dacă acesta s-a pensionat, procesul merge mai departe. Fostul procuror general vrea ca Ministerul Justiţiei şi fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, să anuleze raportul privind revocarea din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a actelor care au stat la baza acestuia. Lazăr mai cere obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura