Actualitate

Cursuri înjumătăţite pentru 2.000 de elevi

Pentru aproximativ 2.000 de elevi din judeţul Hunedoara, cursurile au fost reduse la jumătate, din cauza gerului.

Se încălzesc cu lemne, dar acestea au fost cumpărate ude, aşa că în sălile de clasă, temperaturile nu sunt cele optime pentru desfăşurarea orelor de curs în condiţii normale. În consecinţă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au decis reducerea, la jumătate, a orelor, în mai multe instituţii de învăţământ din judeţ. O decizie în acest sens a fost luată pentru Grupul şcolar Minier din Lupeni, Centrul de Pedagogie Curativă Lupeni, Colegiul Naţional „Avram Iancu” şi Şcoala Generală „Horea Cloşca şi Crişan”, ambele din Brad, dar şi la şcoala din Ciungu Mare – comuna Romos. „În aceste cazuri, cursurile au fost reduse. Nu avem unităţi de învăţământ unde orele să fie suspendate”, a subliniat inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru. Reprezentanţii ISJ Hunedoara ţin în permanenţă legătura cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, pentru a vedea dacă sunt elevi care, din cauza condiţiilor meteorologice, nu au putut ajunge la şcoală, dar şi pentru a nu exista probleme mai grave, cum ar fi ca elevii să rămână înzăpeziţi în drum spre şcoală. (C.Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura