ActualitateFlash

„Cuplurile de aur” din Deva, premiate de edilul şef Florin Nicolae Oancea

Natalia Bumbac

Peste 100 de cupluri din Deva şi localităţile aparţinătoare, care în acest an îşi aniversează „Nunta de aur”, au fost premiate de primarul municipiului, Florin Nicolae Oancea. Ceremonia a avut loc ieri, în Sala şemineului de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Evenimentul a coincis cu data la care se celebrează „Ziua Internaţională a Familiei”.

„Sunteţi adevărate modele de viaţă”
Atât pentru aniversaţi, cât şi pentru organizatori, ceremonia a fost una emoţionantă. Asta, pentru că, nu de multe ori îţi este dat să vezi adunate împreună atâtea cupluri care în viaţa de familie au ştiut să-şi fie alături unul altuia ca soţ şi soţie, din ziua în care şi-au unit destinele, până când le-au nins tâmplele. 1968 a fost anul în care „Cuplurile de aur” din acest an au spus „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. „Este frumos şi emoţionant să sărbătoreşti o jumătate de secol de vieţuire împreună. Se spune că abia la 50 de ani căsnicia îşi dovedeşte cu adevărat rezistenţa în timp şi tocmai de aceea se sărbătoreşte cu aur. Dacă fac un calcul, domniile voastre v-aţi căsătorit exact în anul în care eu m-am născut şi aţi rezistat împreună atâţia ani, dovedind că de fapt adevărata nuntă are loc în inimă şi nu în sala de bal ori la casa căsătoriilor. Cu înţelepciune şi armonie, dumneavoastră ne reamintiţi tuturor valorile familiei tradiţionale. Împărtăşiţi-le, vă rog, şi celor mai tineri secretul acestei iubiri de-o viaţă şi învăţaţi-i că o căsnicie începe din dragoste şi continuă cu respect. (…) Sunteţi adevărate modele de viaţă pentru mine în primul rând, dar şi pentru întreaga noastră comunitate. Şi, pentru ca emoţia să fie pe măsura sărbătorii, vă invit acum să vă întoarceţi în urmă cu jumătate de veac. Să vă imaginaţi măcar pentru o clipă că suntem în anul 1968 şi să încercaţi să retrăiţi momentul când aţi păşit în faţa ofiţerului de stare civilă. Amintiţi-vă cum v-aţi promis atunci să fiţi împreună şi la bine şi la greu şi bucuraţi-vă că de 50 de ani reuşiţi să vă respectaţi promisiunea. Vă doresc să trăiţi în armonie şi de acum înainte ani mulţi, sănătoşi şi fericiţi! La mulţi ani tuturor şi să ne revedem bucuroşi la nunta de diamant!”, a spus primarul Devei, Florin Oancea, în discursul rostit în faţa sărbătoriţilor.
Fiecare cuplu a primit din partea municipalităţii o „Diplomă de fidelitate”, flori şi câte un premiu bănesc. Totodată, s-a organizat o tombolă cu premii, la care au fost acordate, prin tragere la sorţi, şase torturi şi patru cine romantice.

„Peste 100 de ani, sănătoşi şi împreună”
Printre sărbătoriţi s-au numărat Lucia şi Nicolae Stanciu-Gorun (foto mic), ea farmacistă, el ziarist cu peste 50 de ani experienţă în spate. Un cuplu care a ştiut să menţină echilibrul şi înţelegerea în familie, deşi Lucia Stanciu-Gorun ne-a mărturisit că viaţa alături de un ziarist nu a fost deloc uşoară. Pleca dimineaţa fără să ştie la ce oră se întoarce acasă, iar sâmbetele şi duminicile ca reporter de sport le petrecea, bineînţeles, la meciuri, în documentare. „Mai ales la început a fost foarte greu, până m-am obişnuit. Pleca pe teren dimineaţa şi nu ştiam când se va întoarce. Noaptea, până târziu, era în tipografie, când era sistemul vechi, până la trei-patru dimineaţa. Şi, atunci, cu doi copii nu era uşor”, ne-a mărturisit Lucia Stanciu-Gorun. „Era muncă multă în tipografie, se întârzia mult. Eram secretar de redacţie, nu se ştia când se termină ziarul. Uneori ajungeam acasă şi trebuia să mă întorc”, a spus Nicolae Stanciu-Gorun în completarea soţiei sale. Acum, după jumătate de secol de căsnicie reuşită, mai în glumă, mai în serios, Nicolae Stanciu-Gorun ne-a spus că speră să ajungă la peste 100 de ani, sănătoşi şi împreună. „Avem doi copii, avem două nepoate care şi ele cresc frumos. Sperăm şi în continuare să fim sănătoşi. Sperăm să prindem 100 de ani”, a adăugat acesta.
Ceremonia s-a încheiat cu recitaluri de muzică populară şi uşoară, precum şi cu o invitaţie pe ringul de dans a sărbătoriţilor. Premierea „Cuplurilor de aur” a devenit o tradiţie la Deva. Administraţia locală acordă premii şi diplome de fidelitate cuplurilor care aniversează „Nunta de Aur“ începând din anul 2000.

One thought on “„Cuplurile de aur” din Deva, premiate de edilul şef Florin Nicolae Oancea

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura