Cum va fi vremea în prima săptămâna din 2013

       Meteorologii anticipează că, în primele zile din 2013, nu vor fi precipitaţii, iar termperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor, urmând ca, după 3 ianuarie, să se înregistreze ninsori slabe, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni.  Cum judeţul Hunedoara se află oarecum la interferenţa dintreBanatşi Transilvania, fiind de regulă influenţat de starea vremii din ambele regiuni, publicăm prognoza meteo din cele două zone mari ale ţării.

În BANAT, în intervalul 31 decembrie – 6 ianuarie, temperaturile vor avea o tendinţă de creştere, apoi, începând din 7 ianuarie, vremea se va răci uşor. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, cu excepţia perioadei 5 – 7 ianuarie, când acestea vor fi uşor pozitive. Temperaturile maxime vor fi preponderent pozitive pe tot parcursul intervalului. În perioada 31 decembrie – 3 ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, iar începând din 3 ianuarie vor fi la început  ploi, apoi lapoviţă.

În TRANSILVANIA vremea va fi rece în următoarele două săptămâni. Temperaturile minime vor fi negative, iar până în 3 ianuarie se vor situa sub pragul gerului. Temperaturile medii diurne vor fi uşor pozitive până în jurul datei de 8 ianuarie, apoi vor scădea uşor sub limita de îngheţ. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă până în 3 ianuarie, după care se vor înregistra ninsori slabe.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Oamenii din întreaga lume au adoptat mai multe obicieiuri pe care le practică în prag de an nou şi despre

MESAGERUL HUNEDOREAN urează cititorilor săi, tuturor hunedorenilor, ca în noul an 2013 să aibă parte de sănătate deplină, bunăstare şi multă linişte în suflete. LA MULŢI ANI!

Programul hipermarketurilor şi supermarketurilor din judeţ în perioada 31 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013

În perioada 31 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2013, marile magazine din România vor functiona cu program special. Vă prezentăm

Închide