Actualitate

Cum pot să se vaccineze devenii, în etapa a doua

Adriana Năstase

Primăria reşedinţei de judeţ anunţă că devenii care doresc să se vaccineze împotriva Covid pot face acest lucru prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Pentru asigurarea accesului tuturor cate­goriilor de persoane la programarea pentru vacci­narea împotriva Covid-19, au fost iden­tificate de către Guvernul României mai multe posibilităţi de înscriere, pe fiecare etapă în parte. Conform legislaţiei în vigoare care aprobă Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România. Pe platforma de vacci­nare se pot înscrie prin intermediul direcţiilor de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă. Aceste categorii de per­soane din municipiul Deva pot să se pro­gra­meze în etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva Covid, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.
Devenii care vor opta pentru efectuarea pro­gramării în vederea vaccinării prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, trebuie să depună la Registratura instituţiei următoarele documente: cerere privind programarea în vederea vaccinării prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva care se poate des­cărca accesând linkul respectiv, copia actului de identitate, documente medicale/adeve­rinţe care atestă faptul că solicitantul este luat în evidenţă cu boală cronică.
Cererile se pot depune şi personal la Registratura Direcţiei de Asistenţă Socială Deva sau se pot transmite prin e-mail la adresa [email protected]. Informaţii su­pli­men­tare puteţi obţine la telefon 0800500022. Campania de vaccinare îm­potriva Covid-19 se derulează prin reţeaua de centre de vaccinare fixe sau mobile şi la ca­binetele de medicină de familie, după caz.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura