ComunitatePolitica si administratie

Cum pot hunedorenii să participe la slujba de Paşti

Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian şi subprefecţii Oana An­dreea Biriş şi Szell Lorinczs-au întâlnit ieri au avut ieri cu Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, la care a participat şi Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Epis­copiei Devei şi Hunedoarei.
Întâlnirea a avut loc la Episcopia Devei şi Hunedoarei şi au fost discutate mo­da­lităţile prin care, în zilele Sfintei Sărbători de Paşte şi până la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (7 mai 2021), slujbele reli­gi­oase în bisericile hunedorene să se des­făşoare în condiţii de maximă siguranţă sanitară pentru credincioşi şi pentru slujitorii Bisericii. Împreună, reprezen­tanţii Bisericii Ortodoxe Române şi ai Ins­tituţiei Prefectului vor transmite locuito­rilor judeţului Hunedoara informaţii şi re­comandări privind participarea la Sfintele Slujbe. Totodată, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis clericilor îndrumări pri­vind slujbele care vor fi săvârşite în această perioadă, în condiţiile stării de alertă. Astfel, Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară: dezinfectarea mâinilor la in­trarea în lăcaşul de cult; purtarea obli­ga­torie a măştii sanitare, astfel încât aceas­ta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de mi­nimum 2 m între persoane, în interior, şi 1,5 m între persoane, în exterior. Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere te­ritorial (biserica parohială).Reamintim că, potrivit art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00-5.00 pentru deplasarea şi participarea la sluj­bele religioase. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura