ActualitateFlash

Cum a reuşit prefectul să reactiveze un fost manager de spital

Sorina Popa

Lucrurile merg din rău în mai rău. Şi nu ne referim doar la pandemia cu noul virus, ci şi la modul în care cei care ne conduc înţeleg să gestioneze situaţia. Treziţi-vă, domnilor, altfel vă va trezi poporul.

„Singurul care poate rezolva situaţia”
Ieri, prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, a decis să o suspende din funcţie pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Foarte bine, având în vedere că prefectul conduce ostilităţile în lupta contra noului virus, poate să facă asta. Şi se pare că a luat această măsură în mod justificat. Dar, să îl pui în locul Danielei Roşca pe Silviu Didilescu (foto), fost manager şi el al unităţii medicale devene, şi despre care se spune că nu a fost un manager dintre cei mai buni, asta nu este în regulă deloc.
Cum motivează prefectul numirea lui Silviu Didilescu pe post: „Eu am decis acest lucru, pentru că sunt de părere că doar Silviu Didilescu este în stare, la această oră, să rezolve situaţia din spitalul devean. Este singura soluţie, pentru a reuşi să aducem spitalul pe calea cea bună”, a declarat prefectul Vasilică Potecă pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Dacă prefectul a ajuns la concluzia asta, este treaba domniei sale. Rămâne ca în perioada următoare, Silviu Didilescu să confirme că prefectul a decis bine când l-a numit la conducerea spitalului devean.

“Nu a luat nici un fel de măsuri”
Iată cum justifică prefectul Vasilică Potecă printr-un comunicat suspendarea managerului Daniela Roşca de la conducerea SJU Deva:
“Având în vedere situaţia creată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, privind infectarea şi răspândirea virusului COVID 19, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a luat decizia de a o suspenda din funcţie, pe perioada stării de urgenţă, pe d-na Daniela Lidia Roşca, managerul acestei unităţi sanitare. Pe fondul administrării defectuoase a situaţiei de la Spitalul Judeţean sunt în curs de închidere 4 secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Pentru procedurile de închidere nu a existat nicio procedură clară, o decizie managerială corectă, totul făcându-se la voia întâmplării. Secţia Pneumologie s-a închis ulterior, personalul medical plecând acasă în autoizolare fără ca managerul SJU Deva să ia nici o măsură. Secţia Oncologie, unde s-au înregistrat cazuri COVID 19, s-a închis. Abia după intervenţia Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara situaţia a fost deblocată. La SJU Deva nu au fost luate nici un fel de măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Cu toate că managerului unităţii sanitare i s-a atras atenţia să pună în aplicare planul convenit cu toţi managerii de spitale şi directorii medicali din întreg judeţul Hunedoara, în vederea izolării focarului COVID 19, în cursul zilei de ieri au continuat internările la SJU Deva pentru persoanele care nu aveau simptome COVID 19, suferind de alte afecţiuni şi punând în pericol viaţa acestora. În ceea ce priveşte materialele necesare pentru tratarea COVID 19, cu tot efortul de a asigura partea financiară pentru a asigura buna funcţionare a actului medical din cadrul SJU Deva, la care se adaugă efortul Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara şi al Primăriei Deva de a identifica furnizori de materiale, echipamente şi medicamente, managerul SJU Deva nu a comunicat în timp util, comanda fermă în vederea achiziţionării de materiale, echipamente şi medicamente, acest lucru având loc după intervenţia fermă a Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. În acelaşi timp, în cursul zilei de astăzi, Instituţiei Prefectului i-a fost transmisă o scrisoare în care conducerea SJU Deva reclamă lipsa medicamentelor specifice pentru tratarea COVID -19. Cu toate că Instituţia Prefectului-judeţul Hunedoara a pus la dispoziţia SJU Deva posibilele soluţii, managerul SJU Deva nu a luat nici o măsură, fiind în situaţia de a pierde legătura cu posibilii furnizori. Având în vedere această situaţie, Vasilică Potecă, în calitate de prefect al judeţului Hunedoara, în baza art.19 din Decretul 195/2020, prin Ordin al Prefectului a suspendat din funcţie managerul SJU Deva şi va fi desemnată, temporar, o persoană care să restabilească normalitatea şi să organizeze activitatea SJU Deva în situaţia actualei crize „COVID – 19”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Hunedoara.

„Îşi asumă demiteri, dar acţiuni, ba”
Conducerea CJ Hunedoara, în subordinea căruia se află spitalul devean, a reacţionat în scurt timp de la decizia prefectului de a o suspenda din funcţie pe perioada stării de urgenţă pe Daniela Roşca, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
„De la începutul acestei crize, coordonarea SJU Deva a fost efectuată de către Prefect şi DSP Hunedoara, prin managerul SJU. Atributul prefectului nu este numai de a demite sau suspenda, ci şi de a coordona activitatea. Regretăm că domnul prefect îşi asumă demiteri, dar acţiune, ba. În aceste momente trebuie să dăm dovadă de unitate, calm şi de responsabilitate”, a declarat Costel Avram.

Se achiziţionează un aparat Real Time PCR
„Se află în derulare procedura de achiziţie a aparatului Real Time PCR pentru depistarea rapidă a infecţiilor cu SARS-CoV-2, prin Ministerul Sănătăţii, pentru care Consiliul Judeţean Hunedoara asigură cofinanţarea. Conducerea CJ Hunedoara nu a stat cu mâinile în sân. Calmul, responsabilitatea şi respectarea legalităţii sunt singurele lucruri care pot să ne ajute să trecem peste această situaţie deosebit de grea. Am încredere şi mulţumesc cadrelor medicale care îşi fac datoria într-un mod ireproşabil”, a scris Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, într-o declaraţie pe pagina de Facebook a instituţiei.
În şedinţa de astăzi, conducerea CJ Hunedoara propune alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru achiziţia de medicamente şi echipamente de protecţie la SJU Deva.

3 comentarii la „Cum a reuşit prefectul să reactiveze un fost manager de spital

  • dna popa!parca odata erati cu pnl.oare dupa modelul politicienilor ati schimbat tabara?

  • Pai cum? Simplu. Didilescu e pilos si e sluga PNL-lui. Nevasta-sa e fosta femeie a interlopului si puscariasului Bibanu.

  • S-au invinetit PSD-istii de furie si si-au starnit postacii sa-l atace pe Didilescu in cel mai marsav mod, aruncand cu noroi in familia lui. Tipic pt. PSD!
    Didilescu este un lider, a fost si va fi cel mai bun manager pt. spitalul din Deva. De asta a si fost mazilit cu ani in urma, pt. ca nu a dat mana cu spagarii spitalului, a lovit in interesele lor de gasca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura