Cu ţigările netimbrate în portbagaj

03 captura tigari

Adriana Năstase

Poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au reuşit, ieri seară, să îl depisteze în trafic pe un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Ilia, care transporta în autoturismul personal o mare cantitate de ţigări netimbrate.

I-a minţit pe poliţişti
Tânărul a fost oprit la control în localitatea Bălata, şi, întrucât nu a putut prezenta documente justificative ale mărfii, iar ţigările nu prezentau timbrul fiscal de marcaj, a fost condus la sediul IPJ Hunedoara, unde ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor i-au întocmit dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Luat la puricat, bărbatul a afirmat că a găsit ţigările pe marginea drumului. Nu i-a mers însă cu această minciună.
Întreaga cantitate de ţigări, 7.000 de pachete de diferite mărci, în valoare de 42.000 lei a fost confiscată. Hunedoreanul este cercetat în stare de libertate,  prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neplata accizelor, ridicându-se la peste 30.040 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare