Comunitate

Cu cartea în mână, la Vălişoara

04 Valisoara copii (1)Magdalena Şerban

Începând cu 2009, prin proiectul „Lectura pentru toţi“, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu“ Deva şi editurile Emia şi Călăuza şi-au propus să promoveze cartea, în toate localităţile judeţului Hunedoara. Marţi, aceasta a poposit la Vălişoara. Aici, scriitoarea Mariana Pândaru-Bârgău de la Editura „Călăuza” a adus în atenţia celor prezenţi mai multe volume de poezii şi proză, iar istoricul Ioachim Lazăr şi-a lansat cartea „Revoluţia românilor din Transilvania 1848-1849“.
Gazdă a evenimentului, primarul comunei Vălişoara, Mircea Rovinar, a afirmat că „manifestările culturale sunt oricând binevenite la noi. La acţiune au participat în jur la 30 de elevi ai şcolii gimnaziale. Referitor la meleagurile noastre, Ioachim Lazăr a mai scris un studiu monografic, care a fost lansat cu câţiva ani în urmă“. Cu acest prilej, primarul le-a adresat oaspeţilor invitaţia ca lunar, sau cel puţin cu prilejul diferitelor zile culturale marcante din an, aici să fie organizată o serie de întruniri tematice, tineretul având nevoie de un contact permanent cu tot ceea ce presupune un act de cultură. De asemenea, managerul Bibliotecii Judeţene, Ioan Sebastian Bara, a primit din partea administraţiei publice locale o plachetă omagială, ca semn de preţuire pentru întreaga activitate depusă în vederea sprijinirii culturii în judeţul Hunedoara.
„Prin acest proiect, îi facem cunoscuţi cititorilor, atât pe scriitorii hunedoreni, cât şi cărţile apărute la editurile partenere. Trăim vremuri în care tot mai puţini îşi permit să-şi cumpere o carte. Aşa că programul este realizat atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru implicare şi dăruire“, a spus Ioan Sebastian Bara. De precizat că până acum, peste trei sferturi dintre bibliotecile judeţului Hunedoara au avut parte de acest maraton cultural.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura