ActualitateFlash

Cu buldozerele în Sarmizegetusa Regia

Carmen Cosman

Şoc în lumea arheologiei, după ce o firmă angajată de Consiliul Judeţean Hunedoara să amenajeze o parcare şi scări de acces la cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia a intrat cu buldozerele în perimetrul istoric aflat sub patronajul UNESCO!

Trebuia făcută o parcare

Până nu de mult, accesul în cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia s-a făcut pe o potecă, „săpată” în timp în taluzul de pământ din faţa Porţii de Vest a monumentului istoric. În plus, cel mai adesea, turiştii preferau să străbată pe jos calea de acces spre cetate, mai ales că nici drumul nu se prezintă în condiţii excelente.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean au decis, totuşi, să schimbe aceste aspecte şi au angajat o firmă care să amenajeze o parcare de aproape 3.000 de metri pătraţi chiar lângă zidurile fortificaţiei, pe o zonă în care în anii ‘80 se găsiseră urme de locuire dacică. Iar ca accesul să fie mai uşor, au fost săpate şi nişte trepte cu excavatorul.

Fără arheolog la lucrări

Oficialii nu s-au gândit, însă, că ar avea nevoie de avize de la Comisia Naţională de Arheologie (CNA) sau de supravegherea lucrărilor de către un arheolog. Dezastrul a fost descoperit, oarecum întâmplător, de o delegaţie a Comisiei Naţionale de Arheologie, care a urcat la cetate, după ce a vizitat punctele unde se fac descărcări arheologice de pe amplasamentul viitoarei autostrăzi. “Când am ajuns acolo, a fost marea surpriză. În zona Porţii de Vest, am găsit utilaje, cilindri pentru presarea pământului, camioane pentru transport. Se intrase cu lama unui buldozer până la 1,5 metri adâncime şi la circa 50 de centimetri distanţă de zidul Porţii de Vest, ceea ce reprezintă un pericol de dărâmare a acestuia. Mai mult, în profilul săpăturii au fost realizate trepte în micaşist, pentru accesul turiştilor. Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat“, a declarat arheologul Adriana Pescaru, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie. “Accesul în cetate este distrus pe o lungime de 30 de metri. Este posibil, după materialele ceramice găsite acolo, să se fi intrat şi în zona unor locuinţe dacice identificate în anii ‘80, atunci când au început lucrările de conservare la Sarmizegetusa Regia“, a mai spus Pescaru.

A fost sesizat Ministerul Culturii

Reprezentanţii CNA s-au deplasat din nou la faţa locului, pentru a studia cu atenţie problema şi pentru a stabili dimensiunile distrugerii. “Am venit să vedem ce s-a întâmplat, în ce măsură s-au adus prejudicii, şi cât de tare este afectat monumentul. Nu mi-a venit să cred când am auzit ce e aici, adică s-a intervenit fără supraveghere arheologică. Nu e voie să te atingi, cu atât mai mult, cu cât este monument UNESCO”, a declarat Gelu Florea, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca şi membru al Comisiei Naţionale de Arheologie. Mâine, va fi sesizată şi Comisia Naţională de Arheologie, precum şi Ministerul Culturii, care vor decide măsurile în acest caz de distrugere. Deocamdată, lucrările au fost stopate, iar preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, dă vina pe firma care a executat lucrarea şi pe reprezentanţii Direcţiei Tehnice din cadrul instituţiei pe care o conduce. “Este greşeala firmei şi a celor de la Direcţia Tehnică, pentru că le-au dat voie să lucreze fără să fie supravegheaţi de un reprezentant al muzeului. Vinovaţii vor suporta sancţiunile de rigoare”, a declarat Moloţ, care aşteaptă un raport amănunţit din partea Direcţiei Tehnice, referitor la acest aspect.

5 comentarii la „Cu buldozerele în Sarmizegetusa Regia

  • DEMISIA MOLOT,ACUM VREI PARCARE,MAINE VREI SA ITI ADUCI TURMELE DE OI ,TU ESTI VINOVAT ,NU TE MAI SATURI DE FURAT

  • adeca ce se intimpla ieu zic rusine mircea molot ca furi mai mult ca ca mine demisia

  • La Sarmi sub primarie
    S-a gast o palarie
    Cu banda de masonerie
    Sapa Timis cu lopata
    Pai astai-i clopu lu tata
    Molotz da cu tarnacopu
    Sub Timis se misca locu
    Turme , cai , vite , mioare
    Dau cu spaima din picioare
    Cui or sa ramana oare ?
    Cand o fi pe la votare
    Le impart la fiecare
    Sa alegeti pe al mai tare.

  • Adieca ce se intinpla ieu am vrut sa fiu mason dar nu am icheuul marie si sunt zamist asia ca mam multamit sa ramin sluga fratilor si asa am scapat de politie de securitate de dna de curtea de conturi de fisc

    ofier mieditatii la ieconomie ielevilor care au picat la bac pe bani grei fiinca vrieu sami fac casa cu pescarie si discotieca in aier libier

    multamiesc securistu pentru versuri se vede ca ieu sunt cel mai iubit fiu al orasului

  • ,,Îngurguţatu,, de Molozz,ruşinea judeţului,mai face şi pe neştiutorul în cazul firmei de ,,casă,,a lui Costel Avram,văr (prin alianţă, că nici Doru nu o găsit numai o moldoveancă focoasă să-i mânce banii) cu Doru Doda, patronul de la DRUPO, firma la care Gelu Simina,fost director la Drumuri şi Poduri este actualmente mare director şi care nu cu mulţi ani în urmă a mutat patrimoniu ,contracte ale DJDP-ului, afaceri murdare şi multe altele,pentru a avea refugiu pentru atunci când va fi dat afară !!! Acum după 4 ani, se dau sculă pe basculă,mari constructori numai că :,,DOREL ,cu braţul de oţel, a râcâit şi el ,sub gardul de muncel şi-a făcut un căcăţel, mai mare decât el ,, !!!! Nu-i este ruşine lui Molozz să mai dea interviuri,telefonice sau televizate,minţind cu neruşinare??? Sunt curios ce mai zice ,,schija ,,aia de Monalise Hihn,pupincurista lui Molozz,să văd ce reacţie dură va avea ………….!!! sau ea nu stie numai cu pensia de gradul 1 ,a tatălui său……..vai mama lor….dar şi a noastră că toate l-e fac pe banii noştrii,boii dracului!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura