Sport

CS Hunedoara şi-a luat revanşa cu Naţional Sebiş

 

     Sâmbătă la Hunedoara, echipa locală a întâlnit formaţia Naţional Sebiş, care în sezonul trecut a câştigat la scor sub furnale.
De aceea, oficialii hunedoreni au avut emoţii pentru această nouă întâlnire, deşi arădenii s-au prezentat la joc cu o echipă mult întinerită faţă de sezonul trecut.
    Avantaj lejer la pauză
Elevii lui Raul Spătaru au început bine partida şi au avut o ocazie de a înscrie în minutul 7: centrare de pe partea dreaptă Iacob,iar căpitanul Vasinc a reluat cu capul din careu. Însă, pe lângă poarta adversă, pentru ca apoi în minutul 12 Erwin Blog l-a deschis bine pe Iacob, dar acesta a reluat din poziţie bună pe lângă portarul Moroz.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 16: Balha a driblat toată apărarea hunedoreană şi din unghi a trimis în colţul lung al porţii hunedorene, spre nemulţumirea celor din tribune. Gazdele nu au cedat, au făcut presing la orice minge şi au strâns rândurile. În minutul 26, am asistat la o lovitură liberă executată în diagonală de pe partea stângă de către Robert Cristian, direct pe poartă, dar mingea merge în out pentru ca în minutul următor Iacob să restabilească egalitatea pe tabelă, cu un şut violent şi înşelător de la 18 m, central pe poartă.
Bobină a ratat şi el o bună ocazie, după ce a fost pus în posesie de către Bloj, dar gazdele s-au desprins în minutul 4: Robert Cristian a centrat excelent pentru Iacob, iar tânărul jucător hunedorean a înscris din nou.
La următoarea fază, căpitanul echipei din Sebiş îl faultează în careul de 16 m pe Robert Cristian, arbitrul a acordat penalti pentru gazde iar Vasinc a transformat, ducând echipa la vestiare cu un avantaj lejer, 3-1 pentru hunedoreni.

    A trimis mingea în propria poartă
În repriza secundă, s-a jucat pe contre, iar gazdele au driblat cu ocaziile: în minutul 58 Vasinc a ratat, iar în minutul 63 noul intrat Kocsis, pentru ca în minutul 65 oaspeţii au înscris din nou pe o greşeală a apărării hunedorene: acelaşi Balhă a trimis mingea cu lob peste portarul Dumitrescu, care atinge balonul, dar nu suficient pentru a-l opri să intre în poartă.
Raul Spătaru a insistat ca elevii săi să strângă mai mult jocul pe centru şi să păstreze mai mult controlul balonului, cu contraatacuri rapide, iar acest lucru s-a văzut concret şi la faza din minutul 73, când hunedorenii s-au desprins din nou la două goluri, Tecsi a centrat în careul de 16 m pentru Vasinc, mingea a trecut peste apărătorii oaspeţi şi neinspirat, Cornea a reuşit să trimită mingea în proprie poartă. Scor, 4-2 pentru CS Hunedoara.
Oaspeţii nu au renunţat, au reorganizat jocul şi în minutul 82 Kovacs a fostnevoit să îl oprească prin fault în careu pe Susan. Lovitura de pedeapsă a fost executată de către Forisz, dar portarul hunedorean a respins în out, astfel că finalul de joc a consemnat o victorie muncită a gazdelor, care îşi trec în palmares primele puncte din acest sezon.
Speră la mai bine
”O victorie meritată, muncită, cu multe goluri, cu emoţii. Mă bucură în primul rând rezultatul, pentru că aveam nevoie de o victorie. Mai avem de lucru, le-am spus băieţilor că în primul joc am făcut 45 de minute bune, azi am făcut 60-70 de minute de joc bun. Sper să creştem de la etapă la etapă. Încă ne mai lipsesc jucători, fie accidentaţi sau noii veniţi neintegraţi, eu cred că la jocul următor să arătăm mult mai mult. Avem joc la Lipova de unde sper să venim cu puncte. Ne-am temut de meciul acesta, am avut jucători nerefăcuţi după accidentări, Iacob a fost cu febră,Ciucurescu, Bobină, a ieşit bine până la urmă. Ne trebuie încredere, am reuşit să mai aducem trei jucători, sper ca ei să se integreze cât mai repede şi în următoarele meciuri vom arăta mai bine,” a declarat Raul Spătaru, antrenorul celor de la CS Hunedoara.
CS Hunedoara: Dumitrescu, Cr.Creciunesc (78 Ionică),Kovacs, Ciucurescu,Trăşcan-Iacob(60 Kocsis), Bobină (min.72 Tecsi)Marinca, Bloj, R Cristian, Vasinc(min.85 Petrescu). Antrenor-Raul Spătaru.(Nicolae Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura