; charset=UTF-8" /> Stiri si informatii de ultima ora din judetul Hunedoara - Mesagerul Hunedorean

Cronica unei candidaturi imposibile. Avram Iancu s-a retras din cursa prezidenţială

16 septembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Adriana Năstase

Prima retragere din cursa pentru prezidenţiale vine de la bibliotecarul din Petroşani, Avram Iancu (foto). El a anunţat că nu mai candidează pentru funcţia de preşedinte al României, ca independent.

”Vă anunţ că mă retrag definitiv şi pentru totdeauna din cursa prezidenţială. Scorul este 7 la 1 în favoarea adversarului. Ne aflăm în minutul 80. Mingea este la mine şi pot şuta liber la poartă. Însă zidul sistemului este de nepătruns. Nici chiar eu, un optimist şi un visător incurabil, nu mai cred că este posibil. Nu voi trece nici măcar de faza grupelor de calificare. Am intrat în această cursă în modul cel mai sincer, cu cele mai curate intenţii, printr-un mesaj public. Voi ieşi din această cursă, în acelaşi mod sincer, prezentându-vă o radiografie a experienţei mele «prezidenţiale». Am mizat 100 la sută pe reacţia mediului online. Spuneam la început că am o singură şansă: «Mâna dreaptă să o ancorez în braţul puternic al lui Hristos şi mâna stângă în braţul IUBIT AL POPORULUI». Care a fost reacţia poporului? Au acţionat…27 (două zeci şi şapte de compatrioţi) din toată ţara. Din 20 de milioane. Şi vreo 4 din diaspora. Aceştia s-au angajat să strângă câte 10 liste de semnături. Şi au şi făcut-o. Vă mulţumesc din suflet pentru efort. Nu am făcut apel public pentru strângerea de fonduri necesare campaniei. Nu am făcut-o pentru a nu stârni vreo suspiciune de ordin financiar. Am mizat pe ajutorul poporului. Am primit un ajutor de la UN SINGUR ROMÂN în valoare de 2.000 (două mii de lei), bani care au constituit fondul meu de campanie, folosit în mod exclusiv pe benzină şi mâncare. De dormit am dormit în maşină, la cort, la prieteni şi neamuri”, a scris bibliotecarul din Petroşani.
”Bariera Sistemului – Zidul de 200 de mii de semnături. Este o cifră uriaşă. Deloc accesibilă unui candidat independent. Tind să cred că această cifră a fost dimensionată în mod intenţionat ca doar o structură mare de partid să o poată atinge. Am strâns 1.247 de semnături. Mă felicit pentru această acţiune. Personal mi-am făcut un mare bine (…). Dacă nu o făceam, cu siguranţă, pe la 65 de ani trăiam cu falsa impresie ca aş fi putut salva România şi că n-am făcut-o”, a adăugat Avram Iancu pe site-ul său.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Klaus Iohannis a început în forţă bătălia pentru un nou mandat

Preşedintele Klaus Iohannis (foto) a participat în weekend la două acţiuni ale PNL, care au beneficiat de toate ingredientele unei...

Cupa Satelor la fotbal, ediţia a II-a

Cupa Satelor, competiţie cu finalizare la nivel naţional, organizată de Federaţia Română de Fotbal cu sprijinul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor...

Fotbal, Liga a IV-a. Meci cu scântei la Geoagiu

Sâmbătă şi duminică au fost programate partidele din campionatul judeţean, cel din Liga a IV-a, iar rezultatele, unele neaşteptate, au...

Închide