Criminalul minor a fost arestat preventiv

Cristina Ghenea

Tânărul de 17 ani, care în urmă cu câteva zile a omorât în bătaie un bărbat din municipiul Vulcan, a fost ieri arestat. Cătălin Paul Szabo (foto) este acuzat de omor deosebit de grav şi de tâlhărie.

Recunoaşte că s-a luat la bătaie cu victima
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Adina Velescu, faptele comise de adolescent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au la bază consumul de alcool. „Se pare că ambii consumaseră băuturi alcoolice în locuinţa victimei, unde inculpatul sosise cu intenţia de a-i sustrage bunuri. Pe fondul consumului de alcool, s-a produs o altercaţie, pe care minorul o recunoaşte, în urma căreia i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele, cu pumnii, în cap şi pe corp, ceea ce a dus la decesul bărbatului“, a precizat procurorul Adina Velescu. Şi pentru că propunerea Parchetului a fost admisă de magistraţi, tânărul din Vulcan a fost trimis în arest.
„Instanţa a admis cererea şi a dispus arestarea preventivă pe o durată de 19 de zile a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. Împotriva hotărârii se poate declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Cătălin Paul Szabo a şocat locuitorii municipiului Vulcan, după ce a omorât în bătaie un bărbat de 56 de ani. Chiar dacă este minor, tânărul nu este la prima abatere de la lege, căci a mai fost cercetat în mai multe dosare penale de furt şi infracţiuni comise prin violenţă. Criminalul a fost prins de poliţişti marţi, în Ţara Haţegului, unde plecase să muncească cu ziua. Bărbatul în vârstă de 56 de ani, omorât de acesta, a fost găsit în propria locuinţă chiar de fiica sa, în cursul zilei de luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ilie Botgros: „N-am legãturã cu furturile”

Potrivit unor surse, fostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros (foto) (PDL) ar avea legătură cu dispariţia unor bunuri ce aparţineau...

Şoimii „zboarã“ bine acasã

Şoimul Băiţa a obţinut prima victorie în faţa propriilor suporteri, în actualul sezon al Ligii a IV-a, 3-1 cu Dacia...

Cinci maşini implicate într-un carambol, pe DN 7

Trei autotrenuri şi două autoturisme au fost implicate, ieri dimineaţă, în jurul orei 8, într-un carambol produs de un şofer

Închide