Actualitate

Crima de la Medicină care a îngrozit România Condamnări identice, el în închisoare, ea în libertate. Care este explicația

Hunedoreanul Sergiu Florea (foto), condamnat pentru crima de la Me­di­cină, este ținut în închisoare chiar dacă fosta sa parteneră, condamnată la ace­eași pedeapsă, a fost eliberată con­dițio­nat. Documentele studiate de „Adevărul” arată motivele pentru care Carmen Șatran este liberă, iar Sergiu Florea este încă închis.

Recompensat de 60 de ori
Crima din căminul Universității de Medicină din Timișoara, comisă în 2009, a avut doi autori: Carmen Bejan (de­ve­nită ulterior Șatran) și Sergiu Raul Florea. Considerați co-autori ai crimei, cei doi studenți au fost condamnați la aceeași pe­deapsă: 19 ani și opt luni de în­chi­soare. În ianuarie 2023, după trei sen­tințe prin care eliberarea condiționată i-a fost respinsă, Carmen Șatran a fost pusă în libertate, printr-o sentință a Jude­că­toriei Gherla rămasă definitivă prin nea­tacare. Sergiu Raul Florea, care a avut aceeași pedeapsă, a avut, la rândul său, un comportament exemplar, fiind re­com­pensat de peste 60 de ori, și a avut mai multe zile câștigate prin muncă decât Carmen Șatran, este încă în în­chi­soare, ajungând să intre în comisia de eliberări condiționate cu un an mai târziu decât Carmen Șatran.

Explicația diferenței de tratament
Sentințele studiate de „Adevărul” arată că diferența de tratament dintre cei doi condamnați vine din legea re­cur­sului compensatoriu care le oferă zile de libertate deținuților cazați în condiții grele. Concret, Carmen Șatran a câști­gat, ca urmare a condițiilor de detenție, 540 de zile de libertate. În tot acest timp, Sergiu Raul Florea a câștigat doar 48 de zile de libertate din cauza condițiilor de de­tenție. În urma acestei situații, Carmen Șatran, care a muncit în înc­hi­soa­re 442 de zile (până la intrarea în comisia de eliberări condiționate), mai puțin decât Sergiu Florea, a îndeplinit con­diția exe­cutării a trei pătrimi din pe­deapsă (5387 de zile închisoare) în septembrie 2021. Sergiu Raul Florea, care a muncit în în­chi­soare 619 zile, a îndeplinit condiția exe­cutării a trei pătrimi din pedeapsă (5.387 de zile închisoare), pentru a putea fi pusă în discuție eliberarea con­di­țio­nată, abia în iulie 2022. Diferențele de tratament dintre condamnata Carmen Șatran și condamnatul Sergiu Raul Florea nu se opresc aici. La prima cerere de eliberare condiționată, odată cu res­pingerea punerii în libertate, judecătorii i-au stabilit lui Sergiu Raul Florea (în­car­ce­rat la Penitenciarul Vaslui) un termen de nouă luni pentru formularea unei noi cereri (aprilie 2023). În cazul lui Carmen Șatran (încarcerată la Penitenciarul Arad și la Gherla-Cluj), cu ocazia primei cereri de eliberare condiționată, judecătorii au stabilit un termen de patru luni pentru re­discutarea cererii de eliberare.

Cum s-au comportat cei doi condamnați în închisoare
Documentele studiate de „Adevărul” arată că ambii deținuți au avut un com­portament bun pe perioada detenției. Despre Carmen Șatran – „A avut o com­portare regulamentară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A fost re­cep­tivă la activităţile cultural-educative, participând la 334 de programe sau ac­tivităţi şi s-a încadrat în program. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 68 de ori. Faţă de personalul din pe­ni­ten­ciar şi faţǎ de colegi a manifestat res­pect”, s-a arătat într-unul dintre dosarele de eliberare condiționată a lui Carmen Șatran. Despre Sergiu Raul Florea – „Per­soa­na condamnată, aflată la prima ana­liză în comisie, a executat fracţia legală din pedeapsă, pe parcursul executării pe­depsei a avut un comportament pre­ponderent pozitiv, a respectat regulile şi normele specifice mediului de detenţie. Nu a fost sancţionat. Pentru implicarea ma­nifestată în muncă şi în demersurilor de reintegrare socială a fost recom­pen­sat de 66 de ori, dintre care de 49 de ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită, de 15 ori cu suplimentarea dreptului la vizită intimă, o dată cu su­pli­mentarea dreptului la convorbiri online şi o dată cu permisiunea de ieşire din pe­ni­tenciar pentru o zi”, se arată în sentința Judecătoriei Vaslui prin care cererea de eliberare condiționată a lui Sergiu Raul Florea a fost respinsă. Judecătorul a explicat că, deși condamnatul în­de­pli­nește condițiile cerute de lege pentru a fi eliberat condiționat, instanța „nu poate ignora natura şi gravitatea infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat şi gradul de pericol social ridicat al acesteia – omor”. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura