Actualitate

Costuri considerabile pentru Apa Serv Valea Jiului

03 avramMaximilian Gânju

Operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului nu are un câştig financiar imediat din investiţiile derulate prin proiectul european recent finalizat, iar cheltuielile cu exploatarea sunt ridicate. Totuşi, beneficiile în privinţa mediului sunt imense, iar conducerea societăţii spune că în viitor, acestea ar putea aduce şi profit.
Punerea în exploatare a ultimei trepte de tratare de la Staţia de Epurare Dănuţoni, dar şi a celorlalte investiţii realizate în reţeaua de canalizare construită în prima parte a proiectului european, generează cheltuieli semnificative pentru Apa Serv Valea Jiului. În prezent, aceste cheltuieli sunt cu greu acoperite de către operator, recunoaşte conducerea societăţii.
„Orice investiţie în mediu costă şi costurile acestea nu sunt deloc de neglijat. Orice investiţie în mediu este obligatorie şi necesară pe de altă parte, iar Apa Serv este unul dintre primii operatori care s-au conformat la cerinţele UE. În final, aceste investiţii ar trebui să ne aducă venituri, însă deocamdată ne aduc cheltuieli în plus. Vă dau nişte exemple: am nişte staţii care consumă curent, atât la Petrila cât şi Aninoasa, de vreo 5.000 de lei pe lună, adică sunt costuri în plus. Staţia de la Dănuţoni consuma undeva pe la 500 de lei gaz metan şi luna trecută am avut de plătit 15.000 de lei. Costurile sunt mari, asta înseamnă investiţiile în mediu, îţi aduc cheltuieli, dar te încadrezi în standardele europene. Pe viitor, aceste costuri vor scădea odată cu branşarea consumatorilor la noile reţele de canalizare şi ne vor aduce venituri”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului mai are în derulare un al doilea proiect european de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canal, proiect în valoare de circa 90 de milioane de euro.
Finalizarea acestui proiect înseamnă pierderi reduse pentru operator, costuri mai mici de exploatare, iar toate acestea adunate vor compensa investiţiile în mediu. Totodată, reducerea pierderilor din reţeaua de distribuţie va duce automat şi la cheltuieli mai mici cu producţia şi, într-un final, la un preţ rezonabil pentru consumatori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura