Costel Avram, ales vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România
Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, a fost ales vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România (AAPRO), în cadrul conferinței naționale desfășurate in aceste zile la București.
Experiență
Evenimentul a reunit specialiști din administrația publică locală din întreaga țară, într-un cadru dedicat schimbului de idei, prezentării de bune practici și consolidării colaborării între structurile administrative. Alegerea lui Costel Avram în conducerea Asociației reprezintă o recunoaștere a implicării și experienței sale în domeniul administrației publice.
„Este un pas important, care mă onorează și mă motivează să mă implic și mai mult în sprijinirea administrației publice locale”, a declarat Costel Avram, exprimându-și bucuria de a face parte dintr-o echipă formată din profesioniști dedicați.
Diplomă culturală
Tot în cadrul conferinței, Avram a avut ocazia să colaboreze cu colegi din întreaga țară, să participe la discuții constructive și să pună bazele unor noi proiecte comune. „Am întâlnit colegi valoroși, am legat prietenii și am avut parte de intervenții inspirate care vor contribui la creșterea calității actului administrativ”, a adăugat acesta.
Momentul vine într-un context simbolic pentru administratorul public al județului Hunedoara. Cu doar o zi înainte, Costel Avram a primit din partea Academiei Române distincția „Diploma Culturală”, în semn de apreciere pentru colaborarea dintre Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Consiliul Județean Hunedoara.
„Am avut parte de un sfârșit de săptămână memorabil și sunt profund recunoscător pentru încrederea care mi se acordă. Ambele forme de recunoaștere mă onorează și mă obligă”, a concluzionat Costel Avram. (A.N.)