Actualitate

Coşciugul numit „locomotivă” cu care circulau cei doi mecanici morţi la Merişor

Natalia Bumbac

Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg şi Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER) anchetează cauzele morţii celor doi mecanici de locomotivă, implicaţi în accidentul feroviar din 8 aprilie de la Merişor. În paralel, CFR Infrastructură lucrează la degajarea liniei de cale ferată, blocată din cauza vagoanelor rămase pe şine ale marfarului care a deraiat. Aşa cum s-a stabilit iniţial, una din cauzele care a dus la această tragedie a fost că locomotiva avea defecţiuni la sistemul de frânare, iar aceasta nu ar fi singura problemă descoperită de autorităţi.
„Revopsită şi pusă pe şine”
Locomotiva trenului marfar care circula pe direcţia Petroşani – Simeria aparţinea operatorului UNICOM Tranzit, parte a grupului de firme UNICOM Group, controlate de afaceristul originar din Republica Moldova, Constantin Iavorski, un personaj controversat care deţine afaceri în România din 1993. Cei de la evz.ro susţin că operatorul a fost atenţionat de către autorităţile de control să scoată locomotiva din uz, deoarece aceasta nu mai îndeplinea condiţiile tehnice, fiind mai veche de 50 de ani, lucru care nu s-a întâmplat. „Oficiali din Ministerul Transporturilor ne-au dezvăluit că locomotiva era foarte veche şi ruginită, iar reprezentanţii societăţii UNICOM au fost atenţionaţi să o scoată din uz. Însă, vehiculul de transport a fost revopsit şi repus pe şine, în loc să fie casat. UNICOM deţine locomotive fabricate în anii 1965 şi 1967. Tot din cauza locomotivelor vechi, un alt marfar al aceluiaşi operator a deraiat, iar şapte vagoane s-au răsturnat în 2009, în judeţul Cluj”, scriu cei de la evz.ro.
Dosar pentru ucidere din culpă
Într-un comunicat transmis ieri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg se arăta că dosarul în care se anchetează moartea celor doi mecanici are ca obiect uciderea din culpă. „În funcţie de rezultatul cercetărilor penale, precum şi al investigaţiilor efectuate de AGIFER, urmărirea penală poate fi extinsă şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni, inclusiv a unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate”, se menţionează în acelaşi comunicat. Deocamdată, anchetatorii nu au pus sub învinuire nici o persoană în acest dosar, cercetările efectuându-se asupra faptei.
Cei doi mecanici decedaţi în tragedia de la Merişor, Garcea Alexandru, de 66 de ani, din Jupâneşti, judeţul Gorj şi ajutorul său, Milotin Eugen, de 51 de ani, din Strehaia, judeţul Mehedinţi, au realizat că au şanse mici să treacă de zona cu limită de viteză dintre Băniţa şi Baru Mare. Înainte ca trenul să deraieze, mecanicul marfarului ar fi dat prin staţie la Halta Merişor următorul anunţ: „nu mai avem frâne, eliberaţi liniile! Repet, am rămas fără frâne…”, dar dezastrul nu a putut fi, din păcate, evitat.
Acum, autorităţile sunt preocupate de eliberarea liniei de cale ferată, pentru ca trenurile să poată circula pe ruta Simeria – Petroşani, fără întreruperi. Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, ieri, CFR Infrastructură lucra la ridicarea vagoanelor, din cele opt şi locomotiva rămase pe calea ferată fiind ridicate două vagoane. Pentru menţinerea traficului de călători, compania asigură transbordarea lor cu mijloace auto între Petroşani -Pui şi retur, iar trenurile IR, precum Arad-Constanţa, au fost deviate pe alte trasee de cale ferată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura