Comunitate

Coplata a rotunjit veniturile Sanatoriului din Geoagiu

04 sanatoriu geoagiu 4Magdalena Şerban

Managerii de spitale şi sanatorii din judeţ apreciază în cea mai mare parte introducerea coplăţii, chiar dacă este vorba despre o sumă modică. Este şi cazul conducerii Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, al cărui buget pe anul trecut s-a suplimentat cu peste 42.000 de lei pe urma taxei achitate de pacienţi, la externare.
Coplata a adus ceva bani Sanatoriului din Geoagiu, ţinând cont că aici, comparativ cu un spital ce funcţionează în regim normal, staţionarea pacienţilor implică un timp mai îndelungat, fiind vorba de boli pulmonare cronice. „S-au adăugat la buget aproape 43.000 de lei pentru anul 2013. Sunt fonduri suplimentare, pe care le-am utilizat pentru achiziţionarea de materiale sanitare. Deci, intră în discuţie consumabilele, indispensabile actului medical”, spune Dorel Bretean, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu. De precizat că în această perioadă, Ministerul Sănătăţii face o evaluare în ceea ce priveşte coplata, pentru a vedea dacă taxa şi-a atins scopul, acela de a scădea numărul de internări. Dacă rezultatele nu vor fi cele scontate, ar putea fi eliminată, spre nemulţumirea unor manageri de unităţi medicale. Valoarea minimă a coplăţii, stabilită prin Lege, este de cinci lei, iar cea maximă de 10 lei. Sanatoriul din Geoagiu practică un tarif de opt lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura