Copiii din Răchitova vor primi pachete de Crăciun

5 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

La fel cum a făcut-o şi anul trecut, urmează ca Moş Crăciun să se oprească la copiii din comuna Răchitova, după cum susţine primarul Liviu Simedroni (foto). Banii pentru daruri au fost alocaţi, iar colindătorii sunt bineveniţi.

„În întâmpinarea Crăciunului, le vom da copiilor până în 14 ani pachete de sezon. Vor fi 125 de pachete. Le vom oferi în cadrul serbării, cei mici pregătind un program artistic. Totodată, încă mai facem calcule şi avem discuţii legate de faptul că ne-am dori să organizăm un recital de colinde. Însă, suntem în stadiul de tratative, deocamdată. Oricum, uşa sediului este deschisă pentru cei care vor să ne colinde. Îi aşteptăm cu mic, cu mare. Din păcate, nu se mai vine cu colinda cum se făcea în timpurile vechi, lumea fiind mai mereu pe fugă, împărţindu-se între serviciu şi casă. Iar când ajung acasă, lângă cei dragi sufletului şi la căldura sobei, preferă să se bucure de acele clipe de linişte”, a spus Liviu Simedroni, primarul comunei Răchitova.
Pe de altă parte, privind peste umăr la ceea ce a însemnat 2018, acesta crede că nu a fost nici mai bun, dar nici mai rău decât 2017. Cât priveşte taxele şi impozitele aferente anului 2019, primarul mai spune că vor fi actualizate la rata inflaţiei, aşa cum prevede legea.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Riscă să fie exmatriculat după ce a bătut o colegă

Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu“ din oraşul Haţeg riscă să fie exmatriculat din...

Bărbatul care a vrut să-şi violeze cumnata a fost eliberat

Un bărbat din Petroşani care a primit şase ani de închisoare pentru că a bătut şi a încercat să-şi violeze...

Judecători numiţi la judecătoriile Deva şi Petroşani

Doi noi magistraţi au fost numiţi prin decrete semnate de şeful statului, Klaus Iohannis, unul la Judecătoria Deva iar celălalt...

Închide