Continuă verificările în judeţ pentru limitarea răspândirii noului virus

Maximilian Gânju

În ultimele zile în în mai multe localităţi hunedorene au fost derulate noi acţiuni menite a limita răspândirea Covid-19 şi asi­gurarea climatului de siguranţă publică, la care au luat parte poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspec­to­ratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Ve­terinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
„Activităţile cu privire la respectarea mă­surilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comer­ciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind pre­venirea răspândirii virusului Covid 19. Astfel, în data de 29.10.2020 poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a mă­surilor sanitare pentru combaterea răs­pândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 92 de societăţi comerciale şi 63 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale (din care: 90 pen­tru nerespectare măsurii protecţie indi­vi­duală şi una pentru nerespectarea măsurilor de carantină/ izolare, în valoare de 1.000 de lei), valoarea totală a amenzilor fiind de 7.500 de lei”, a informat Bogdan Niţu, pur­tător de cuvânt IPJ Hunedoara. M. Gânju
Asemenea acţiuni au fost desfăşurate şi de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare, cu sprijinul jandarmilor, a Poliţiei Locale si reprezentanţilor CFR, în perimetrul gărilor şi în trenurile de călători. ”Poliţiştii TF au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1000 lei, din care 13 în baza Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi două în baza Legii 61/1991. Au fost vizate 18 staţii CFR şi 12 trenuri de călători. Au fost legitimate 53 persoane”, a informat IPJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare